Dezbatere in Comisia de buget-finanțe a Camerei pe tema FRANCOGEDDON

Comisia pentru buget, finante si banci a Camerei Deputatilor a organizat miercuri, 21 ianuarie a.c., in cadrul reuniunii sale o dezbatere privind masurile care pot fi luate pentru a-i ajuta pe cei afectati de cresterea francului elvetian. La dezbatere au fost invitati reprezentanti ai celor indatorati la banci, ai institutiilor de credit, dar si ai Bancii Nationale si ai Ministerului de Finante. Din partea finantelor a venit  ministrul Darius Valcov iar din partea BNR, seful directiei de supraveghere, Nicolae Cinteza, insotit de o echipa de specialisti. Presedintele Asociatiei Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare, Alin Iacob, a deschis dezbaterea, cerand un curs de conversie egal cu cel de momentul acordarii imprumutului + 20%. Ministrul Valcov a raspuns insa ca ar fi vorba de o suma de 2 miliarde, un risc care ar trebui suportat de statul roman si care este „echivalent cu o autostrada Pitesti-Craiova”. Ministrul a spus insa ca nu se opune conversiei. La iesire de la dezbateri, ministrul Valcov a vorbit, ca solutie concreta, despre rescadentare – masura botezata de presa “Electorata“. Ministrul Finantelor a spus ca plafonul de venit prevazut initial - 2.200 lei brut pe luna – ar putea creste la 3.000. “Proiectul de lege prevede extinderea sferei de cuprindere în schema programului, prin creşterea venitului brut cu care debitorii se încadrează, de la 2.200 lei brut la 3.000 lei brut, astfel că vor putea beneficia de schema de restructurare 1,05 milioane persoane, cu 200.000 persoane mai mult”Valcov a cerut insa si ca BNR sa medieze discutia intre clienti si banci. Steven van Groeningen, presedintele Raiffeisen Bank Romania a declarat la rândul său: „S-a vorbit despre sute de mii de oameni, cred ca sunt 76.000 de oameni in Romania care au credit in franci elvetieni.Sunt total de acord cu principiul conversiei, sunt dispus sa fac asta si astazi”.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus