Deputatul PSD Tamara Ciofu va premia astăzi, 19 iunie a.c., cu ocazia încheierii anului școlar, cei mai buni elevi de la unitățile de învățământ din colegiul în care activează ca parlamentar.
În urma recomandărilor primite de la conducerile liceelor și școlilor din municipiul Botoșani și din comunele Gorbănești, Răchiți, Stăuceni și Bălușeni vicepreședintele PSD Botoșani va acorda câte o diplomă de excelență însoțită de premii în cărți și bani pentru cel mai bun elev din fiecare unitate de învățământ. De asemenea, toți elevii care au obținut premiul I din clasele de gimnaziu și de liceu de la școlile din colegiului parlamentar al deputatului PSD vor fi recompensați cu mai multe volume cărți.
Acțiunea organizată de parlamentarul social democrat este deja la a doua ediție. Inițiativa deputatului PSD a pornit din dorința de a recunoaște și recompensa meritele celor mai buni elevi, dar și pentru a-i stimula și motiva pe colegii acestora.
“ Elevii trebuie să fie mândri că învață aici în Botoșani și să înțeleagă că școala unde se pregătesc va reprezenta temelia succesului pe care îl vor avea în viață. Educația este cea mai sigură cale de ieșire din sărăcie. Fiecare școală este o poartă de ieșire către o viață mai bună și mai sigură. Noi adulții, profesori, politicieni, oameni de afaceri sau funcționari în administrație trebuie să facem tot ce e posibil ca această ușă să fie deschisă pentru toți copiii. Fiecare copil care trece acest prag al educației are o șansă spre un viitor mai bun”, a declarat Tamara Ciofu.
Deputatul PSD a subliniat că premiile în bani și în cărți au fost suportate din economiile pe care le-a făcut din indemnizația sa de parlamentar și a adresat un apel către ceilalți demnitari din județ să urmeze gestul său de a încuraja copii performanți din Botoșani.
“Toți elevii din județ merită să fie premiați pentru performanțele lor școlare. Eu am făcut eforturi pentru a premia cei mai bun elevi din colegiul meu. Îi îndemn și pe ceilalți colegi din Parlamentul Românei să se alăture inițiativei mele și să recompenseze elevii din colegiile în care activează ca parlamentari. Cred că din poziția de oameni politici putem să trimitem mai ușor un semnal către comunitatea noastră, și de aceea ar trebui să ne mobilizăm și să investim cât mai multe resurse în educație ”, a adăugat vicepreședintele PSD Botoșani.