Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Havârna, un autoturism condus de un bărbat, de 69 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, suspendată, din luna septembrie a.c.. Mai mult decât atât, acesta transporta cantitatea de 138 de kg de pește, pentru care nu deținea documente legale de proveniență sau transport.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui.
Întreaga cantitatea de pește a fost supusă confiscării.