Cum vor funcționa, începând de luni, unitățile de învățământ din județul Botoșani

Cum vor funcționa, începând de luni, unitățile de învățământ din județul Botoșani

Inspectorul școlar general al ISJ Botoșani, profesor dr. Ada Macovei, a anunțat  pe pagina sa facebook cum vor funcţiona şcolile de luni.

“De luni, în județul Botoșani vor funcționa în scenariul 1 (fizic)-85 de scoli: 32 rural, 53 urban, iar în scenariul 2 (online)-49 de școli: 41 rural, 8 urban. De săptămâna viitoare, probabil, se va realiza scenariul de funcționare pe structuri, nu pe întreg PJ, astfel încât școlile mici cu personal vaccinat peste 60% să poată funcționa fizic, chiar dacă la nivelul întregii unități cu personalitate juridică, procentul este mai mic. Adică, pentru o școală cu personalitate juridică cu alte 3 structuri, în funcție de gradul de vaccinare, se vor deschide independent fiecare dintre ele pentru cursuri în formatul fizic, daca îndeplinesc această condiție, chiar dacă per total procentul este mai mic și vor rămâne în online cele cu procentul mai mic.

Pentru săptămâna viitoare, lista scenariilor este postată pe site-ul Inspectoratul Școlar Județean Botoșani la adresa: https://isjbotosani.ro/…/Statistica_vaccinare_unitati…

Zile bune, cu sănătate si putere, colegilor! Mult succes, tuturor copiilor și elevilor noștri!”

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus