Conținuturi noi în programa de evaluare

Se apropie cu paşi repezi Examenul de Evaluare Națională (EN). Elevii care sunt în clasa a VIII-a trec în acest an școlar prin mari emoții cu privire la Examenul de Evaluare Națională (EN) care îi așteaptă la finalul semestrului al II-lea (februarie – iunie 2015). Pentru a veni în sprijinul elevilor și al profesorilor, Ministerul Educației Naționale (MEN) afișează din timp modele de subiecte pentru probele de Limba și literatura română și Matematică. Modelele de subiecte au fost elaborate, ca în fiecare an, de Centrul Național de Evaluare și Examinare şi au o structură similară cu cea din anii anteriori.

La Limba şi Literatura Română elevii vor avea de rezolvat două subiecte care implică înțelegerea unui text literar, precum și redactarea a două compuneri. Subiectele de la Matematică au aceeași structură ca cele din vară. Exercițiile sunt de nivel mediu, însă sunt și exerciții care vor face departajarea între elevii foarte buni și cei buni iar în acest an, programa pentru EN include și corpurile rotunde, în model fiind propuse și exerciții de geometrie cu sfere și conuri circulare drepte. Timpul alocat – două ore – este suficient pentru rezolvarea tuturor exercițiilor.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus