Cei mai implicați medici de familie în campania de vaccinare

Cei mai implicați medici de familie în campania de vaccinare

Comunicat de presă

Prefectul Dan Nechifor transmite aprecierea față de medicii de familie care se implică într-o măsură din ce în ce mai mare în campania de vaccinare anti-COVID 19. Pe lângă caravanele mobile ce au propria eficacitate, medicii de familie rămân, pentru zona rurală, principala forță de coordonare și imunizare a populației. Numărul celor care au semnat contracte cu Casa de Asigurări pentru vaccinarea împotriva noului coronavirus a ajuns la această dată la 23.

Campania vaccinărilor făcute de către medicii de familie este condusă de doctorul Fivii Arghir din Răchiți, cu 230 de persoane, pe locul doi fiind medicul Ionela Calfa din Albești, cu 166. Conform datelor coumincate de DSP, doctorii Gheorghe Constantin și Galina Luca, din Tudora au imunizat 170 de persoane. Medicul Ludmila Bulgaru din Copălău a vaccinat până acum 75 de botoșăneni, în timp ce Constantin Adăscăliței din Lozna, Vasile Scobioală din Hănești și Otilia Carmen Brînzei din Unțeni au imunizat până acum câte 70 de persoane.

”Le mulțumesc în nume personal și intenționez să actualizez această situație în fiecare săptămână pentru că realmente merită lăudați medicii ce își asumă misiunea de a gestiona sănătatea publică inclusiv în perioade de criză, cu toate pe care acestea le presupun. Știu că nu sunt condiții peste tot, dar cu sprijinul domnilor primari se pot găsi soluții. Le mulțumesc, de aceea, și primarilor care au sprijinit medicii de familie din aceste comune.”, este mesajul prefectului Dan Nechifor.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus