Cea de-a XIV-a ediţie a Concursului Interjudeţean de Matematică “Dimitrie Pompeiu”se va desfăşura în perioada 9-11 mai 2014

Competiţia se adresează elevilor din clasele III-XI

 

Dintre judeţele invitate amintim: Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi municipiul Bucureşti. Concursul este organizat de Filiala Botoșani a Societății de Științe Matematice în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Primăria Municipiului Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani şi Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Botoşani.

Manifestarea este dedicată botoşăneanului Dimitrie Pompeiu, matematician de talie internaţională, de la a cărui naştere s-au împlinit anul trecut 140 de ani. Cu acest prilej a fost organizată la Botoşani şi cea de-a XVII-a Conferinţă Naţională a Societăţii de ştiinţe Matematice din România.

Concursul a fost iniţiat de domnul profesor Artur Bălăucă în anul 2001 şi preşedinte (timp de 12 ani) a fost regretatul profesor universitar Dan Brânzei de la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iaşi.

Anul acesta, preşedintele concursului va fi domnul profesor universitar Radu Gologan de la Universitatea Politehnica din Bucureşti, iar ca invitat de onoare va participa domnul profesor universitar Doru Ştefănescu de la Universitatea din Bucureşti.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus