Captură record de ţigări la frontiera de Est – Peste 60.000 pachete de ţigări de contrabandă confiscate

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Iaşi, pe timpul desfăşurării unor misiuni specifice pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări, au descoperit în trei atelaje hipo, 60.390 pacheteţigări de contrabandă.

* În data de 02 martie a.c., în jurul orei 09.00, acţionând în baza unor informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în cadrul căreia au descoperit, pe direcţia localităţii de frontieră Şendreni, în apropierea malului românesc al râului Prut, un atelaj hipo abandonat în care se aflau patru colete voluminoase învelite în folie de culoare neagră, acoperite cu coceni de porumb.

Pe timpul cercetărilor la faţa locului a fost folosit câinele NOI, specializat în prelucrarea urmelor de miros, care i-a condus pe poliţiştii de frontieră la domiciliul cetăţeanului român C.B., în vârstă de 22 ani, unde în luna iulie a anului trecut lucrătorii noştri au mai descoperit 4.750 pachete de ţigarete cu timbru de acciză Republica Moldova.

La adresa respectivă se afla prietena lui C. B., în vârstă de 17 ani, care a declarat că în dimineaţa zilei de 02 martie s-a deplasat la malul râului Prut, cu un atelaj hipo pentru a aduna lemne. Cu această ocazie, a găsit la malul râului coletele învelite în folie de culoare neagră ce conţineau ţigări de provenienţă Republica Moldova, pe care le-a încărcat în atelajul hipo, cu intenţia de a le transporta la domiciliu.

În urma inventarierii conţinutului coletelor din atelajul hipo, a rezultat cantitatea de 6.000 pachete de ţigări, marca Plugarul, de provenienţă R. Moldova, în valoare de aproximativ27.229lei.

* Tot în data de 02 martie a.c., poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani – I.T.P.F. Iaşi, acţionând în baza unor informaţii, au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de competenţă.

Astfel, în jurul orei 19.00, o patrulă a poliţiei de frontieră a observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte la malul râului Prut, pe teritoriul României, mai multe persoane care încărcau colete în două atelaje hipo.

Poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea persoanelor, moment în care acestea au abandonat coletele şi atelajele şi au încercat să fugă, dispersându-se pe mai multe direcţii.

În urma cercetărilor efectuate, în cele două atelaje au fost descoperite 109 colete,care conţineau 54.390 pachete cu ţigări, mărcile Kent, Marble, Ritm şi Ashima, în valoare de aproximativ 500.000 lei.

În cele două cazuri, ţigaretele în valoare totală de 527.229 lei au fost ridicate în vederea confiscării poliţiştii de frontieră efectuând acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Cercetările continuă împreună cu autorităţile de frontieră din Republica Moldova şi Ucraina, în vederea stabilirii întregii arii infracţionale şi depistării tuturor persoanelor implicate.

Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Botosani:

Subcomisar de politie RACNEA MINODORA

???????????????????????????????IMG10IMG19

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus