Campionatul de minifotbal „Cupa A.S.P.R.”, ediția 2023 – pompierii botoșăneni s-au calificat la faza națională

Campionatul de minifotbal „Cupa A.S.P.R.”, ediția 2023 – pompierii botoșăneni s-au calificat la faza națională

Peste 60 de pompieri din Moldova s-au întrecut, în ultimele două zile, pe Baza Sportivă Junior Arena Botoșani, pentru a obține calificarea în etapa națională a Campionatului de minifotbal „Cupa A.S.P.R.”, ediția 2023.
Etapa zonală a competiției, organizată de Asociația Sportivă a Pompierilor din România – Sucursala Botoșani și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, a aliniat la start șase echipe formate din pompieri de la I.S.U. Iași, Bacău, Neamț, Vaslui, Suceava și Botoșani.
Pe „sintetic”, toate echipele au dat dovadă de rezistență fizică, motivație și dorința de a se autodepăși, la fel ca pe timpul acțiunilor de zi cu zi.
Pentru a-și asigura prezența în faza finală, salvatorii s-au duelat în 15 meciuri.
În urma rezultatelor obținute, la etapa națională a competiției, care se va desfășura, în perioada 06 – 09 iunie 2023, tot la Botoșani, s-au calificat pompierii din Botoșani, Iași și Vaslui.
Cel mai bun jucător a fost desemnat soldat Andrei Covacel, de la ISU Vaslui, în timp ce titlul de cel mai bun portar a fost câștigat de sergent major Iulian Burduja – Porfireanu, din cadrul ISU Iași .
Soldatul Robert Baltariu de la ISU Botoșani, s-a remarcat ca fiind cel mai bun marcator.
Campionatul de minifotbal al pompierilor se organizează, anual, iar obiectivele principale ale competiției sportive sunt promovarea modului sănătos de viață, dezvoltarea aptitudinilor fizice și a spiritului de echipă.
#IGSU #ASPR #ISU_BOTOSANI

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus