Camera Deputaților a fost convocată în sesiune extraordinară în perioada 1 – 15 iulie

Camera Deputaților a fost convocată în sesiune extraordinară în perioada 1 – 15 iulie

Camera Deputaţilor va lucra în sesiune extraordinară în perioada 1 – 15 iulie, urmare a deciziei Biroului permanent al Camerei.

 Pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare se află, printre altele,  iniţiativa cetățenească de modificare a Constituției, susținută de USR, „Fără penali în funcţii publice”.  Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

Potrivit Constituției, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus