Romanul „Benedictiana” (ed. Rao, 2022) al scriitorului constănțean Bogdan Boeru își continuă călătoria prin țară, dornic să-și întâlnească cititorii. După cele două turnee din 2023 și după ce a primit prestigiosul premiu al revistei „Ex Ponto”, publicație ce apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, „Benedictiana” pornește iarăși la drum. De această dată, cartea va ajunge la:
- Botoșani, pe 23.04, la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” (Sala de Lectură), unde, începând cu ora 17:00, va fi prezentată de jurnalistul Traian Apetrei;
- Bacău, pe 24.04, la Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” (Sala Multimedia), unde, începând cu ora 18:00, va fi prezentată de scriitorul Adrian Jicu, manager al instituției;
-Iași, pe 25.04, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (Sala Bogdan Petriceicu Hașdeu), unde, începând cu ora 17:00, va fi prezentată de dna Lect. Univ.Dr. Livia iacob, scriitor, editor, realizator tv.
Evenimentele se vor desfășura în prezența autorului și vor fi urmate de dialog cu publicul și sesiune de autografe.
Despre romanul „Benedictiana”:
„Un roman puternic vizual și auditiv” (Adrian Lesenciuc – „Tribuna” nr.480, serie nouă, anul XXI, 1-15 septembrie 2022)
„Un roman istoric pasionant, care se citește repede, captivează (Ioan Holban –„România Literară” nr.43 / 2022)
„Un roman bine scris și documentat, alert, plin de suspans” (Iulian Cătălui –„Libris” nr.3 (21) / 2022)
„O superbă carte în care fantasticul se înfrățește cu detaliul istoric” (Stela Călin – www.citestema.ro)
„Dovada că și autorii români se pricepla fantezii medievale” (Realdo Tokacs – www.rasfoiala.ro)
„Un roman intens, care emoționează și îndeamnă la reflecție” ( Nastasia Savin – „Ateneu” nr 642 2/2023)
„Atât de bine scrisă, încât îți dorești să nu se termine” (Mircea Cărbunaru – „Artzone” nr.5 / 2023)
„În egală măsură, roman-heavy , dar și alchimic” (A.G.Secară – www.bookhub.ro)
„O construcție impresionantă atât prin dimensiuni, cât și prin tehnica scriiturii” (Carmen Teodora Făgețeanu – „Ramuri” nr.6 (1284) / 2023)
„Un lung metraj ce captivează visual și auditiv” (Izabella Bejan-Krizsanovszki – „Nord literar” XXI, nr.9 (244) / septembrie 2023)
Despre autor:
Bogdan Boeru s-a născut la Constanța în 1975. Absolvent al Liceului Mircea cel Bătrân și al Facultății de Drept Hyperion, este membru al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România și autorul a douăsprezece cărți (proză, poezie, eseu) și a unei piese de teatru jucată în 2017 la Constanța. De asemenea, el a activat ca solist vocal și basist în formația Heavy Metal „Interitus Dei”, împreună cu care a editat 5 LP-uri în: România, Norvegia și Germania. Este membru al: Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (Asociația drepturilor de Autor), al Asociației „Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți” (Credidam) și al Asociației Creatorilor de Ficțiune.