Edilul șef al municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a organizat vineri, în aula Colegiului Național A.T. LAURIAN, o dezbatere publică având ca temă bugetul municipiului Botoșani pentru 2015. Cu această ocazie, primarul Ovidiu Portariuc a prezentat și proiectele de investiții pentru următoarea perioadă. Din cele 35 de proiecte, cel mai important este cel privind modernizarea transportului cu tramvaie, proiect în valoare de 28 milioane euro, grație căruia vor fi achiziționate atât tramvaie noi cât și autobuze electrice pentru transportul în comun în municipiu. Un al doilea proiect de anvergură vizează regenerarea urbană a cartierelor Primăverii și Bucovinei, proiect estimat la circa 20 milioane euro. Edilul șef al municipiului a prezentat celor prezenți și stadiul în care se află alte proiecte în derulare: Parcul Cornișa, reabilitarea Teatrului Mihai Eminescu, nocturna de la Stadionul Municipal, reabilitarea străzilor din municipiu, grădinița din cartierul ANL Cișmea, investițiile în unitățile de învățământ, Centrul de informare turistică din Centrul Istoric.
Primarul Ovidiu Portariuc a amintit celor prezenți la dezbaterea privind bugetul că din pricina creditelor moștenite de la fosta administrație, sumele destinate investițiilor sunt foarte mici, circa un sfert din valoarea totală a bugetului.La dezbatere au luat parte alături de consilierii municipai Tereza Nica, Mihai Tincu și Călin Bosovici și conducători ai instituțiilor din subordinea primăriei, prilej pentru ca din sală să se audă și voci critice la adresa serviciilor prestate de către acestea.