Un bărbat de aproximativ 64 de ani este căutat de pompieri după ce a intrat în apele râului Prut. Prietenul care îl însoțea la pescuit a sunat imediat pentru a cere ajutorul pompierilor. Echipele de salvare au fost mobilizate imediat, iar la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești și ai Punctului de Lucru Coțușca cu două bărci si un echipaj de prim ajutor SMURD, care au început căutările.