Avioanele de vânătoare Strike Eagles se întorc în Bulgaria și România  pentru a doua etapă de dislocare a Operațiunii Castle Forge

Avioanele de vânătoare Strike Eagles se întorc în Bulgaria și România pentru a doua etapă de dislocare a Operațiunii Castle Forge

Avioanele americane de vânătoare F-15 Strike Eagles din Escadrila 336 de Vânătoare, Grupul 4 de Vânătoare, de la Baza Forțelor Aeriene Seymour Johnson din Carolina de Nord, s-au întors la Baza Aeriană Borcea, România, și la Baza Aeriană Graf Ignatievo, Bulgaria, pentru a doua etapă de dislocare înaintată în  sprijinul Operațiunii Castle Forge, un eveniment de instruire multinațional întrunit,  condus de Forțele Aeriene ale SUA din Europa și Forțele Aeriene ale SUA din Africa, care demonstrează conceptul de Agile Combat Employment.

Operațiunea Castle Forge urmărește antrenarea agilității și a mișcărilor rapide ale forțelor aeriene spre amplasamente avansate, sporind angajamentul SUA față de aliații NATO din regiunea Mării Negre, demonstrând în același timp capacitatea comună a Alianței de a răspunde cu o prezență flexibilă și încurajatoare.

Avioanele Strike Eagles au sosit inițial la Baza Aeriană Larissa din Grecia pe 6 octombrie pentru a se antrena împreună cu avioanele F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Elene. Între 18-22 octombrie acestea au decolat de la Bazele Aeriene Graf Ignatievo din Bulgaria și Borcea din România, în prima fază de dispersare înaintată a Operațiunii Castle Forge. După ce s-au întors la Baza Aeriană Larissa, cooperarea s-a extins în ultima săptămână, pentru a include colaborarea cu Forțele Navale Elene, care au sprijinit intrarea în Marea Neagră, într-o misiune de patrulare de rutină, a distrugătorului cu rachete dirijate din clasa Arleigh Burke USS Porter (DDG 78) al Flotei a Șasea a SUA. Antrenamentele vor continua în România și Bulgaria în următoarele zile.

Generalul Jeff Harrigian, comandantul Comandamentului Aerian al NATO și al Forțelor Aeriene ale SUA din Europa și Africa, a declarat: „Castle Forge este una dintre cele mai importante oportunități pe care le-am avut de a testa modul în care putem disloca avioane de vânătoare din diferite amplasamente, cu diverse niveluri de capacitate și sprijin de luptă”. „Pe măsură ce această operațiune va continua, vom crește complexitatea, viteza și flexibilitatea mișcărilor noastre – împreună cu aliații noștri – pentru că acesta este exact modul în care vom lupta dacă ni se va cere”, a mai spus generalul Harrigian.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus