Am intrat în Air Schengen

Am intrat în Air Schengen

România este, începând cu ora 00:00, din ziua duminică , în spațiul de liberă circulație Schengen cu cele 17 aeroporturi și cele 4 porturi maritime din județul Constanța (Constanța, Constanța Sud -Agigea, Midia și Mangalia).

 Ce presupune această benefică schimbare?  Românii pot călători  către sau dinspre alte state membre, cu excepția Ciprului și Irlandei, fără a fi supuși controalelor de frontieră.  Verificări inopinate ale identității sunt posibile,  poliţiştii de frontieră întrându-și în atribuții, în incinta aeroporturilor,  pentru cazurile în care există suspiciuni privind posibile infracțiuni.
Procedura este  rapidă: actul de identitate este scanat, iar toate datele despre persoanele verificate sunt generate automat! Practic, datele nu vor mai fi introduse manual în sistem sau comunicate prin intermediul stației mobile așa cum se proceda până în prezent, mai mult decât atât, aplicația va accesa bazele de date ce aparțin Autorităților Române cât și cele care țin de Spațiul Schengen. Datele personale care sunt afișate pe aceste dispozitive beneficiază de protecția oferită de aplicatiile utilizate de instituțiile abilitate. Datele nu sunt stocate pe aceste dispozitive. Pot fi efectuate verificări atât în ceea ce privește documentele de identitate sau de identificare emise de autoritățile române, cât și cele emise de alte state, în cazul persoanelor cu cetățenie străină. Noua aplicație va fi folosită atât în activitățile curente, cât și în punctele de acces din instituții și la ghișeele destinate publicului.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus