La data de 11 decembrie 2022, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu voluntarii Asociației ”We Care About Strays” au desfășurat o acțiune, pe raza comunei Albești, pentru informarea și educarea deținătorilor de animale privind legislația incidentă protecției animalelor.
Totodată, în cadrul activităților desfășurate au fost împărțite atât pliante cu informații utile, cât și daruri familiilor care dețin animale de companie, constând în hrană pentru acestea și obiecte de pentru îngrijirea și adăpostul animalelor.
Cadouri au fost oferite și copiilor acestor familii, respectiv, articole de îmbrăcăminte, jucării și alimente.