ACTIVITĂȚI PREVENTIVE ALE  POLIȚIȘTILOR DE SIGURANȚĂ ȘCOLARĂ

ACTIVITĂȚI PREVENTIVE ALE POLIȚIȘTILOR DE SIGURANȚĂ ȘCOLARĂ

În scopul creșterii gradului de informare și conștientizare a elevilor cu privire la riscurile asociate adoptării unor comportamente antisociale, Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani prin Biroul de Siguranță Școlară, continuă desfășurarea activităților în unitățile de învățământ din județ.

Marți – 28 mai, peste 80 de elevi ai Școlii Gimnaziale ”Octav Băncilă” Corni au participat în timpul orelor de curs la activități subscrise unor domenii de discuții precum prevenirea consumului și traficului de droguri în rândul elevilor, prevenirea victimizării prin infracţiunea de violarea vieții private sau prin traficul de persoane.

Au fost purtate discuții în ceea ce privește:

vconsecințele consumului de droguri sau a altor substanțe interzise asupra sănătății fizice și mentale

vrăspunderea penală asociată deținerii de droguri în vederea consumului

vconduita de urmat pentru a evita tentația consumului

vpaleta de servicii de consiliere de care poate beneficia o persoană și modul de accesare a acestora

vproblemele cu care se confruntă copiii/tinerii în mediul on-line (platformele de socializare sau mesagerie)

vconduita de urmat pentru securizarea propriei persoane în fața pericolului reprezentat de traficul de persoane

 

În mod deosebit, prevenirea consumului de substanțe psihoactive în rândul populației de vârstă școlară a  constituit un obiectiv prioritar pentru polițiști în anul școlar 2023 – 2024, iar activitățile de linie vor continua.

 

Informații de background

Potrivit art. 4 din LEGEA nr. 143 din 26 iulie 2000 (**republicată**) privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri*):

(1)Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

 

ATENȚIE !!!Prin Legea nr.171/14.06.2023, art. 226 din Codul Penal a fost modificat/completat, fiind introdusă o nouă modalitate de comitere a infracțiunii de violarea vieții private, respectiv:

 

”21)   Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informațiile furnizate, fără consimțământul persoanei înfățișate, de natură să provoace o suferință psihică sau să aducă o atingere a imaginii sale, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

 

Viața privată, libertatea și integritatea personală,

siguranța în orice cadru social sunt esențiale!

 

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus