Acțiuni de amploare ale polițiștilor, în tot județul

Acțiuni de amploare ale polițiștilor, în tot județul

La data de 29 iulie 2023, polițiștii botoșăneni de ordine publică, rutieră și acțiuni speciale, împreună cu cei ai Biroului Județean de Poliție Transporturi au desfășurat activități, în sistem intergat, cu polițiști de frontieră și jandarmi, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în rândul cetățenilor.

De asemenea, au fost utilizați câinii specializați în detectarea drogurilor, din cadrul poliției de frontieră.

Astfel, au fost vizate aspecte ce țin de depistarea persoanelor urmărite la nivel național și internațional, prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, cu precădere depistarea persoanelor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, precum și identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate în săvârșirea de infracțiuni.

Totodată, polițiștii rutieri au informat conducătorii auto despre noile modificări legislative, privind pedeapsa prevăzută de lege, în cazul comiterii unui accident de circulație de către o persoană care nu deține permis de conducere sau este sub influența alcoolului sau a drogurilor și care are ca urmare moartea victimei. Cei care comit astfel de accidente rutiere vor fi condamnați la închisoare cu executare.

 În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 579 de persoane și au fost verificate 338 de autovehicule.

 În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 143 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 126.000 de lei și au fost reținute 14 permise de conducere. Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială

 Cinci sancțiuni, în valoare de 60.000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind Codul fiscal.

WhatsApp Image 2023-07-30 at 12.01.42WhatsApp Image 2023-07-30 at 12.01.41

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus