Accident rutier cu părăsirea locului faptei – Botoşani

În noaptea de 21/22.03.2014, în jurul orei 02.40, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident soldat cu pagube materiale, produs pe Șoseaua Iașiului din municipiul Botoşani.

La faţa locului a fost identificat un autoturism avariat, poliţiştii constatând totodată că amplasamentul sensului giratoriu din zona unde a fost identificat vehiculul, prezenta urme de impact.

Ulterior, în jurul orei 03.20, la sediul Poliției municipiului Botoşani s-a prezentat o femeie de 32 ani, din municipiu, care a declarat că este autoarea accidentului, solicitând eliberarea documentelor necesare reparării autoturismului.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la veridicitatea acestor aspecte, poliţiştii au continuat verificările în cauză, iar în urma probatoriului administrat, a fost identificat un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Botoșani ca fiind, în fapt, principalul bănuit de producerea evenimentului rutier.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de   vătămarea corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, sustragerea de la prelevarea de monstre biologice și instigare la fals în declarații.

De asemenea, având în vedere împrejurarea că, în noaptea de 21/23.03.2014, o femeie de 32 ani, din municipiul Botoşani a declarat organelor de poliţie că ea este autoarea accidentului, în cauză au fost extinse cercetările şi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în declarații și favorizarea făptuitorului.

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus