O persoană a fost rănită în urma unui accident rutier produs pe strada Petru Rareș din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme. S-a întâmplat în luni după-amiază.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat că nu erau persoane încarcerate. O femeie, în vârstă de 36 de ani, a fost preluată de echipajul medical și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autovehiculelor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
ISU BOTOȘANI