TAS a decis: medalia de bronz din finala feminină la sol revine Anei Bărbosu

TAS a decis: medalia de bronz din finala feminină la sol revine Anei Bărbosu

CIO a anunţat duminică  că redistribuie medalia de bronz din finala feminină la sol de luni româncei Ana Bărbosu, după ce Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG) a precizat sâmbătă seara că va respecta decizia TAS, astfel că Bărbosu urcă pe locul al treilea.

Decizia a venit la mai puţin de 24 de ore după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anulat o contestaţie la punctaj făcută de antrenoarea echipei SUA, Cecile Landi, în timpul competiţiei, care o urcase pe Chiles pe podium.

Ana a terminat pe locul 3 finala, dar contestația americancei Chiles a dat totul peste cap, iar medalia de bronz i-a fost luată româncei și dată adversarei. După audierile de la TAS, s-a constatat că Chiles a depus contestația peste termenul de un minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG și este determinată ca fiind fără efect, fiindu-i luată astfel medalia de bronz și dată româncei, care se întoarce pe podium.

Într- un comunicat, CIO a precizat că va lua legătura cu Comitetul Olimpic şi Paralimpic al SUA cu privire la returnarea bronzului lui Chiles şi va colabora cu Comitetul Olimpic Român pentru a discuta despre o ceremonie pentru Ana Bărbosu.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus