Ziua Mondială a Sănătății se celebrează anual pe data de 7 aprilie.
Pe 7 aprilie 1948, a fost înființată Organizația Mondială a Sănătății (OMS), prilej cu care s-a și desfășurat primul consiliu global, ce viza subiectul sănătății. Acest prim eveniment a fost și cel în care s-a decis celebrarea Zilei Mondiale a Sănătății.
Doi ani mai târziu, în anul 1950, a fost marcată pentru prima dată Ziua Mondială a Sănătății. Tot atunci a fost creată o campanie de strângere de fonduri, în perioada de dinaintea Zilei Mondiale a Sănătății. Motivul principal a fost acela de a-i ajuta și pe cei din zonele defavorizate ale lumii să aibă acces la servicii medicale esențiale.
Ziua Mondială a Sănătății este unul dintre cele opt evenimente oficiale ale Organizației Mondiale a Sănătății care au loc anual. Printre acestea se regăsesc și Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, Ziua Mondială a Malariei, Ziua Mondială a Tuberculozei etc.
În 2025, această zi marchează lansarea unei campanii internaționale dedicate sănătății mamei și nou-născutului, intitulată „Începuturi sănătoase, viitor plin de speranță”.
Campania, care va dura un an, are ca scop mobilizarea guvernelor și comunității medicale pentru a intensifica eforturile în vederea prevenirii deceselor materne și neonatale, care sunt prevenibile, și pentru a pune un accent deosebit pe sănătatea și bunăstarea femeilor pe termen lung. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și partenerii săi vor distribui informații esențiale pentru a sprijini sarcinile și nașterile sănătoase, dar și pentru a îmbunătăți starea de sănătate postnatală, conform datelor disponibile pe site-ul OMS.
Scopul acestei campanii este de a ajuta fiecare femeie și copil să supraviețuiască și să prospere, într-un moment critic al sănătății globale. Conform estimărilor actuale, aproape 300.000 de femei mor anual din cauza complicațiilor legate de sarcină sau naștere, în timp ce mai mult de 2 milioane de copii decedează în prima lună de viață, iar aproximativ 2 milioane sunt născuți morți. Aceste statistici se traduc prin aproximativ un deces prevenibil la fiecare 7 secunde. Pe baza tendințelor curente, 80% dintre țări nu vor atinge obiectivele de reducere a mortalității materne până în 2030, iar o treime dintre state nu vor reuși să reducă numărul de decese neonatale.