Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 8 iulie a.c., declarații de presă la finalul vizitei la Institutul Cantacuzino.
Vă prezentăm în continuare transcrierea declarațiilor de presă:
Am vizitat Institutul Cantacuzino și sunt impresionat! Am găsit o echipă foarte motivată, foarte profesionistă și am văzut unele din instalații, unele care sunt vitale în această etapă. Știți că aici, la institut, se fac, se prelucrează foarte multe probe în legătură cu noul coronavirus.
Aproape 45.000 de teste au fost prelucrate în ultimele zile, ceea ce este foarte notabil și acest institut deja joacă un rol extrem de important. Însă în afară de aceste prelucrări de teste, care sunt, după cum mi-au spus cei care lucrează aici, deja, acțiuni de rutină, se face cercetare și se face, se pregătește și producție de diferite materiale. Deci, o mișcare pe care o găsesc foarte pozitivă. Vă felicit și vă îndemn să continuați și la următoarea întâlnire, să îmi prezentați deja noutățile despre care am discutat astăzi.
Acum este evident că trebuie să vorbim, în acest context, și despre pandemie, despre COVID-19. Din acest punct de vedere, astăzi este o zi tristă. Avem un număr record de persoane găsite pozitive cu noul coronavirus, peste 550 de persoane care au fost detectate de ieri până astăzi. În acest context, trebuie să fac câteva remarci.
În primul rând, dragi români, suntem, iată, deja din martie, în plină epidemie, în plină pandemie și pot să spun că până acum câteva săptămâni, lucrurile au mers destul de bine. Am trecut prin starea de urgență, în care am luat măsuri dure, în care autoritățile au reacționat rapid, eficient și am reușit să ținem evoluția sub control.
Este a doua lună, deja, că avem stare de alertă și lucrurile, din păcate, vedem că nu au evoluat așa cum ne-am fi dorit cu toții. Însă, în acest context, revin la ce am mai spus înainte de mai multe ori: răspunderea în acest moment este partajată între autorități și cetățeni. A fost o perioadă foarte dificilă și ar fi foarte, foarte păcat să dăm cu piciorul la rezultatele bune pe care le-am obținut până acum. Măsurile care trebuie luate sunt foarte simple: masca, distanța și, evident, spălat pe mâini.
Pe de altă parte, trebuie să fim foarte atenți la ce ne spun unii și alții, fiindcă în această perioadă, în loc să fim toți de aceeași parte, politicienii să sprijine Guvernul și împreună să-i convingem pe români că este o treabă foarte, foarte serioasă, vedem că sunt politicieni care încearcă să exploateze electoral această pandemie. Este o cale eronată și din acest punct de vedere, vreau să mă adresez și politicienilor și Parlamentului.
Suntem într-o situație foarte complicată, este momentul să lăsăm divergențele politice de o parte și să ne concentrăm pe soluții care sunt absolut necesare în această perioadă, iar în acest sens solicit Parlamentului să ia în dezbatere în regim de urgență legea care clarifică carantina și izolarea, pentru a reda autorităților acest instrument extrem de important în perioadă de pandemie.
Nu este momentul să disperăm, dar în niciun caz nu este momentul să lăsăm garda jos și, repet, dragi români, împreună am parcurs relativ bine perioada până acum. Haideți să facem un efort, să continuăm, nu lăsați garda jos, este în joc viața voastră și viața celor dragi vouă!
Aici nu vorbim de politică, aici nu vorbim de opțiuni personale, aici vorbim de o boală care din păcate, a rămas încă în societate. Să nu ne imaginăm că virusul dispare de azi pe mâine dacă cineva dă o lege sau un act administrativ. Virusul nu ține cont de granițe, nu ține cont de legi, nu ține cont de diferite abordări pur administrative, dar noi avem cel mai important instrument ca să ne protejăm conștiința noastră.
Dacă respectăm normele care sunt în vigoare, avem o șansă bună să trecem mai departe cu cât mai puține persoane îmbolnăvite și, da, cu cât mai puține persoane decedate din cauza acestei boli. Să nu ne imaginăm că dacă este vară și plecăm undeva la munte sau la mare scăpăm de virus. Din păcate, virusul merge cu noi și la mare, și la munte, ține de noi să ne protejăm cât putem de bine. Nu ne-am dorit această boală, ea ar fi venit indiferent cine ar fi fost la guvernare, dar haideți să respectăm indicațiile specialiștilor, haideți să facem aceste lucruri simple, ca să îngrădim răspândirea virusului, pentru a putea trece cu bine de această perioadă dificilă.
Vă mulțumesc!
Sesiune de întrebări și răspunsuri:
Jurnalist: Domnule Președinte dacă numărul de infectări va crește în perioada următoare, riscăm sa ne întoarcem la starea de urgenta?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Riscăm, în primul rând, să ne îmbolnăvim și asta este mult mai grav decât starea de urgență sau de alertă sau de orice altă discuție în Parlament. Trebuie să fim foarte, foarte conștienți de ce vrem. Cu toții ne dorim să ne reluăm viața normală, așa cum am cunoscut-o, dar nu se poate încă. Deci suntem încă în pandemie, și după cum vedem evoluția, cred că va mai dura până când putem să ne reluăm viața normală. Pe de altă parte, nu putem să închidem țara și să plecăm undeva. Aici e viața noastră, aici e țara noastră, aici e sănătatea noastră, aici e economia noastră, și dacă vrem să ne și mișcăm, să funcționeze și economia, să putem să mergem și la mare sau la munte, trebuie să respectăm aceste norme. Deci încă o dată, nu vorbim de măsură pur administrative, vorbim de o situație de pandemie foarte periculoasă și ține de fiecare dintre noi să respectăm normele care se emit. Rolul autorităților este să emită normele, rolul spitalelor să trateze bolnavii, dar rolul nostru și respectarea normelor este să nu ajungem la spital, fiindcă este o boală foarte periculoasă.
Jurnalist: Domnule Președinte, efectele deciziei CCR privind carantinarea și izolarea se resimt deja. Partidul Social Democrat a acuzat PNL că nu a asigurat un cadru legal pentru aceste măsuri. Cine considerați că ar trebui să răspundă pentru această situație?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cred că aruncarea vinei dintr-o curte într-alta nu ajută pe nimeni, hai să fim serioși! Ceea ce se impune acum este accelerarea procedurilor parlamentare, ca să avem o lege în vigoare. Nu și-au imaginat probabil parlamentarii în nicio sesiune că o să ajungem într-o situație atât de gravă. Legislația în vigoare pe care am găsit-o este slabă. Așa a fost ea gândită. Nu are rost să încercăm să căutăm cine a făcut-o slabă. Rolul nostru acum este să găsim soluții pentru a face o legislație modernă, eficientă, aplicabilă și, da, constituțională. De asta m-am adresat Parlamentului cu solicitarea să lucreze rapid, ca să avem legislație.
Jurnalist: Având în vedere creșterea numărului de cazuri, considerați că mai este oportună organizarea alegerilor locale pe 27 septembrie și eventual un referendum pe 23 august, pe care cei de la USR și PSD și-l doresc, pe tema „Fără penali în funcții publice”?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: După părerea mea, alegerile locale în septembrie se pot organiza. Dacă respectăm aceste norme simple – purtarea măștii, distanța – putem să mergem să alegem autoritățile locale. Dacă se va organiza un referendum sau nu, sigur, asta vom vedea în funcție de evoluția din Parlament. Procedural, nu evenimentul de alegere sau de votare în sine e problematic, ci campania. Cu siguranță, campaniile electorale vor fi supuse unor reguli foarte stricte. Nu pot să-mi imaginez să facem mari adunări populare, indiferent când vom avea alegeri în cursul acestui an. Deci, vom avea campanii mai degrabă pe mediul online, pe TV, și așa mai departe. Este o provocare și pentru politicieni, și pentru partidele politice, dar procesul de votare în sine se poate organiza dacă se respectă toate normele.
Jurnalist: Ați stabilit un prag, un număr de cazuri care vă va face să reintroduceți starea de urgență? Un scenariu negru, să spunem.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Eu mă bazez și m-am bazat în toată această perioadă pe ceea ce recomandă specialiștii. Există comisii ale specialiștilor, ei trebuie să analizeze evoluția pandemiei și ei trebuie să vină la politicieni pentru anumite măsuri care se impun de la caz la caz. Este foarte clar că situația în care ne aflăm acum este foarte îngrijorătoare. Sunt în contact și cu guvernanții, și cu specialiștii, și deocamdată credem că, împreună cu românii, avem puterea să respectăm normele și să nu trecem în faze mai complicate administrativ, cum ar fi starea de urgență. Dar, sigur, dacă situația se înrăutățește și nu găsim altă cale, atunci putem să revenim la măsuri mai restrictive. Încă o dată, eu nu îmi doresc acest lucru, cred că nici românii nu-și doresc acest lucru, haideți să respectăm normele în vigoare!
Jurnalist: Deci, de la un nou val de relaxări să ne luăm gândul.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Este clar că în acest moment, când numărul cazurilor este în creștere – noi ne-am așteptat sincer să intrăm într-o fază de descreștere, nu s-a întâmplat – în situația în care crește numărul de bolnavi, este destul de greu de imaginat cum ar arăta o nouă fază de relaxare.
Jurnalist: Asta înseamnă că starea de alertă, care expiră într-o săptămână, va fi prelungită în orice condiții?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Asta este încă o discuție care se poartă.
Jurnalist: Înainte de a se lua primele măsuri de relaxare, ați afirmat că dacă o măsură de relaxare crește deodată numărul de bolnavi, această măsură intră înapoi. Care credeți că este principala măsură de relaxare care a dus la creșterea de acum? Poate fi luată înapoi, așa cum spuneați atunci?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Asta aștept să îmi spună experții și specialiștii, și atunci vom analiza ce măsuri politice trebuie luate.
Jurnalist: Încă de la preluarea mandatului, ați promovat respectarea Constituției, a legilor. Cum comentați apelul făcut de premierul Ludovic Orban, de a nu ține cont de decizia CCR privind carantinarea și izolarea?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Deciziile CCR sunt obligatorii, precum respectarea Constituției și a legilor. Mai mult nu am ce comenta aici.
Jurnalist: Se impune o sortare a anumitor zone (…)? O astfel de variantă ar fi oportună?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Este o discuție care se poartă. Și eu aștept opiniile experților cum se poate proceda pentru a ține cont de realitățile în diferite zone.
Jurnalist: Dumneavoastră sunteți mulțumit de cum au reacționat românii până acum? Și dacă nu, care credeți că a fost factorul declanșator de am ajuns la un număr de cazuri în creștere?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Am văzut că în majoritatea țărilor unde au început măsurile de relaxare au început să crească numărul de persoane infectate. Este oarecum o evoluție așteptată, dar noi trebuie să luăm în considerare că o creștere peste măsură – care măsură, sigur, rămâne de stabilit de experți – nu poate fi tolerată ca atare. Însă, repet: nu îmi doresc să reintroducem restricții, dar dacă numărul de cazuri crește în continuare, atunci probabil Comitetul Național va începe să propună anumite măsuri restrictive.
Jurnalist: Sunteți mulțumit de cum au reacționat românii?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Românii, în cea mai mare parte, au reacționat foarte bine. Din păcate, sunt și exemple negative, le-am văzut și la televizor. Și persoane simple, și persoane titrate, care, din păcate, nu au înțeles nimic din toată situația și probabil va trebui să mai repet de multe ori „haideți să purtăm mască și să păstrăm distanță”.
Jurnalist: Au existat mai multe avertismente din partea șefilor de spitale mari, mai ales din București, în legătură cu ocuparea paturilor și a secțiilor de Terapie Intensivă. Care este situația sistemului sanitar în acest moment? Credeți că face față? Cât de aproape suntem de un blocaj de tipul celor de la începutul lui mai?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Chiar astăzi am avut o discuție pe această temă. Momentan, sistemul face față și, pentru a preveni o suprasolicitare a sistemului, au fost achiziționate, de exemplu, acele tiruri care pot fi transformate în ATI-uri și vor fi puse la dispoziția spitalelor unde locurile sunt prea puține. Dar deja înțeleg că ne apropiem periculos de mult de limita superioară a sistemului de ATI și trebuie să avem foarte mare grijă. Până acum, spitalele și-au făcut treaba, medicii își fac treaba, dar cei care trebuie să își facă cel mai bine treaba sunt oamenii simpli, care trebuie să se protejeze pe ei și să îi protejeze și pe ceilalți.
Vă mulțumesc! Vă doresc multă sănătate!