Ziua Internațională împotriva consumului de droguri – 26 iunie

Ziua Internațională împotriva consumului de droguri – 26 iunie

În 1987 Adunarea Generala a OMS a decis să marcheze ziua de 26 iunie, ca Zi Internaţională împotriva consumului de droguri, ca semn al deciziei de a spori eforturile şi cooperarea în vederea creării unei societăţi internaţionale în care să nu existe consum de droguri.

Această Hotarîre a fost luată pe 7 decembrie 1987 (rezoluţia 42/112), în urma unei recomandări a Conferinţei Internaţionale asupra Abuzului de Droguri şi a Traficului Ilicit din 1987 care, pe 26 iunie, a adoptat liniile generale multidisciplinare ale activităţilor viitoare în domeniul Controlului Abuzului de Droguri.

Consumul de droguri şi traficul ilicit al substanţelor stupefiante în timpul de faţă a devenit una din cea mai periculoasă problemă socială, ce cuprinde proporţii globale, care pune în gardă întreaga comunitate internaţională.

Experţi din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii definesc drogul ca fiind “orice substanţă care, introdusă într-un organism viu, îi poate modifica acestuia percepţia, comportamentul ori funcţiile sale cognitive sau motrice”. În conformitate cu recomandarile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii substanţele sau clasele de substanţe psihoactive (drogurile), a căror administrare pot produce tulburări mintale, tulburări de comportament şi dependenţa, sînt: alcoolul, opiaceele, derivatele cannabisului, sedativele şi hipnoticile, cocaina, halucinogenele, tutunul, solvenţii volatili, alte substanţe psihoactive şi din diferite clase utilizate în asociere.

În lume, aproximativ 200 de milioane de oameni consumă droguri cel puţin o dată pe an. Principala categorie de populaţie vulnerabilă la consumul de droguri o constituie tinerii. Populaţia tînară este mult mai deschisă la nou, la risc, mai dispusă să încerce noi experienţe. Tinerii sînt ţinta unui bombardament informaţional masiv, în care consumul de droguri este deseori prezentat ca o alternativa de a face faţă vietii.

Cauzele consumului de droguri la tineri sînt multe. Cei mai mulţi încep să consume droguri din pura curiozitate de a cunoaşte efectele pe care le au asupra lor sau din dorinţa de a avea noi senzaţii, noi trăiri, vor să atingă o anumită stare fizică şi psihică de bine. Dorinţa de afirmare în faţa grupului precum şi teama că vor fi respinşi, că vor fi izolaţi de către grup dacă refuză propunerile aşa-zişilor „iniţiaţi”, îi fac pe aceştia să nu ia în considerare riscurile la care se expun.

O altă cauză este presiunea grupului. În funcţie de nivelul stimei lor de sine, de gradul de profunzime al idealului lor în viaţă, de raporturile cu familia, de rezultatele lor şcolare, de imaginea pe care o au despre sine şi pe care vor s-o creeze celorlalţi, adolescenţii au capacităţi diferite de rezistenţă la presiunea pe care anturajul lor o exercită. Este foarte important să ştie cum să spună „NU” ceea ce demonstrează că au o personalitate puternică.

Este important ca tinerii să fie ei înşişi chiar dacă ceilalţi gîndesc diferit. Problemele în familie, la şcoală, cu prietenii, precum şi izolarea de colectivitate constituie o altă cauză care îi determină pe tineri să evadeze din realitate consumînd droguri. Unii le consumă pentru a ascunde sau pentru a depăşi problemele zilnice pe care le au şi aici putem menţiona: divorţul părinţilor, abuzul sau indiferenţa părinţilor sau a şcolii.

Utilizarea drogurilor face ca problemele de sănătate, de ordin social şi familial legate de acest comportament să fie des întîlnite. Consumul drogurilor poate cauza disfuncţii cerebrale grave şi tulburări de dezvoltare şi comportament. Adolescenţii care utilizează droguri au deseori o anumită dificultate în stabilirea propriei identităţi, a relaţiilor interumane (inclusiv familiale), în dobîndirea unei independenţe fizice şi psihice normale.

Consumul de droguri poate de asemenea afecta şi abilităţile cognitive ale adolescentului, care scad performanţele şcolare. Cel mai periculos efect secundar al utilizării ocazionale a drogurilor este apariţia dependenţei care duce în consecinţă la abuzul cronic de astfel de substanţe.

Există diferiţi factori personali, familiali sau sociali care cresc într-un fel sau altul riscul pentru consumul de droguri. In astfel de cazuri, utilizarea drogurilor duce la dependenţă şi abuz cronic. (Centrul National Stiintifico-Practic de Medicina Preventiva din RM)

www.sanatatea.com

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus