Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice

Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice

Comunicat de presă

În februarie 1991, Organizaţia Naţiunilor Unite a consacrat ziua de 1 octombrie ca zi internaţională a persoanelor în vârstă, iar câteva luni mai târziu, pe 16 decembrie 1991, Adunarea Generală a ONU adopta rezoluţia 46/91 cu titlul “Principiile Naţiunilor Unite pentru persoanele în vârstă destinate a le permite să trăiască mai bine în anii câştigaţi”. Aceste principii consacră dreptul persoanelor vârstnice la hrană, condiţii de locuit şi îngrijire medicală, libertatea de a decide asupra vieţii personale şi profesionale, dreptul de a se exprima şi de a participa în activităţi sociale după pensionare, precum şi accesul la oportunităţi de învăţare adecvate vârstei.

În anul 2002, la Madrid, Adunarea Generală a ONU a adoptat Planul Internaţional de Acţiune privind Îmbătrânirea care stabileşte obiectivele prioritare şi angajamentele statelor membre cu privire la politicile destinate populaţiei vârstnice, în principal cele din domeniul protecţiei sociale, ocupării, sănătăţii şi participării persoanelor de vârsta a treia la toate aspectele economice, sociale, culturale şi politice ale societăţii.

In fiecare an la 1 octombrie, în miez de toamnă frumoasa, asemenea sufletelor celor pe care îi sărbătorim astăzi, aniversăm Ziua Internaţio­na­lă a Persoanelor Vârst­nice.
Îi onorăm pe părin­ţii şi bunicii noştri, cei care ne-au dat viaţă, ne-au înse­ni­nat copilăria, ne-au lumi­nat si sprijinit drumul spre tot ceea ce suntem astăzi. Îi cinstim, la 1 octombrie, pe toţi seniorii noştri ajunşi la vârsta înţelepciunii, fiindu-le recunoscători pentru tot ce au construit pentru noi. Ziua Internaţională a Per­soanelor Vârstnice ne oferă prilejul de a ne exprima cele mai sincere sentimente de dragoste şi recunoştinţă faţă de cei pe care îi mai avem, încă, lângă noi. Lor le dato­răm respect şi preţuire, pentru ei fiind important să ştie că viaţa pe care au trăit-o este apreciată şi că noi, ur­maşii lor, facem tot ce ne stă în putinţă să le oferim cât mai multe zile senine de acum înainte. Împreună cu întreg colectivul casei de pensii urez tuturor persoanelor varstnice multă sănatate şi o viaţă mai bună, dorindu-le să fie mereu membri activi ai comu­ni­tăţii. Vă invit să ne fiţi în continuare parteneri în proiectele noastre deoarece părerea dumnevoastră contează pentru noi
”, declară directorul Casei Judeţene de Pensii Botoşani, Cristina Elena Anton.

 

Compartiment Comunicare, CJP Botoşani

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus