ZIUA CULTURII. 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

ZIUA CULTURII. 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

Astăzi, 15 ianuarie 2020, se împlinesc 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Poetul național a marcat profund literatura autohtonă cu opera sa fabuloasă. Unele dintre citatele lui Eminescu au dăinuit până astăzi.

Poetul, prozatorul și jurnalistul român, Mihai Eminescu, născut Mihail Eminovici, a fost geniul care a tradus știința în limba poeziei. Este venerat în Panteonul culturii noastre naționale, unde i s-a acordat rangul de „Luceafărul poeziei româneşti”.

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani, fiind al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Anii copilăriei îl regăsesc la Botoşani şi Ipoteşti, unde are parte de libertate totală în mijlocul naturii, probabil acesta fiind și faptul pentru care, o bună parte din operele sale le dedică „Mamei natură”.
Între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi și termină clasa a IV-a, fiind al cincilea elevi din cei 82 de colegi. După terminarea claselor primare, face două clase de gimnaziu și părăseşte şcoala în 1863. Re vine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866. În același an, Mihai Eminescu, a avut primele manifestări literare, debutând cu poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, dedicată profesorului de limba română, care murise în luna ianuarie a anului 1886. Poezia sa, apărută în broșura „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti”, a fost semnată Mihai Eminovici.

Între 1872 şi 1874 este student la Berlin, iar Junimea îi acordă o bursă, cu condiţia să-şi ia doctoratul în Filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene.

Anul 1872 este dominat de întâlnirea, la Viena, de publicarea altor creaţii ale sale – „Înger şi Demon” şi „Floare albastră” şi de plecarea la Berlin, unde se înscrie la Universitate, pentru a studia filosofie, istorie, economie şi drept.

Pentru a se pute întreţine este angajat la consulatul român de la Berlin, condus de Teodor Rosetti, care avea să îi asigure, mai apoi, o mărire de salariu, pentru a asigura, pe mai departe şederea sa la Berlin. În această perioadă Eminescu începe să prelucreze creaţii din foloclorul românesc, iar activitatea sa creatoare va avea ca finalitate „Călin” şi, mai ales, „Luceafărul”.

 

Citate celebre ale lui Mihai Eminescu

Eminescu a marcat profund literatura română și prin citatele sale celebre care au dăinuit peste veacuri.

„Egalitatea nu există decât în matematică.”

„Ocazia e iute la fugă şi leneşă la întors.”

„Umanitatea începe în noi odată cu dezinteresul.”

„Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.”

„Munca unui om se poate plăti. Caracterul, cultura lui, nicicând.”                                        „De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâșiem.” „Între caracter şi inteligenţă n-ar trebui să existe alegere…”

„Mulţi lucrează, dar puţini gândesc.”

„Dacă nu pricepem ceva, să zicem mai bine că nu pricepem decât să-i dăm o explicaţie falsă.”

„Am înţeles că un om poate avea totul neavând nimic şi nimic având totul.”

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus