Zilele Asistenței Sociale-2019  “PROMOVAREA  IMPORTANȚEI  RELAȚIILOR  UMANE”

Zilele Asistenței Sociale-2019 “PROMOVAREA IMPORTANȚEI RELAȚIILOR UMANE”

COMUNICAT DE PRESĂ

 În luna martie a fiecărui an, Colegiul Național al Asistenților Sociali din România sărbătorește ”Zilele Asistenţei Sociale” oferind oportunitatea asistenţiilor sociali de a celebra profesia lor şi de a reafirma munca pe care o desfăşoară zi de zi în comunitate.

Tema anului 2019 se desfășoară sub egida „Promovarea importanței relațiilor umane” şi este stabilită la nivel mondial de către Federația Internațională a Asistenților Sociali .

Evenimentele organizate urmăresc să celebreze realizările asistenților sociali și să promoveze rolul asistentului social în rândul comunității în vederea transmiterii unui mesaj comun la nivel internațional cu privire la conștientizarea contribuțiilor din domeniul social și nevoia acțiunilor ulterioare.

Structura teritorială Botoşani a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România organizează cu ocazia celei de a XI – a ediţii a Zilelor Asistenţei Sociale un atelier de lucru, care va avea loc sâmbătă, 16.03.2019 la Mănăstirea Vorona, județul Botoșani, Sala de Protocol – începând cu orele 13.00.

Persoana de contact: Asistent social principal Daniel HLIBAN (E-mail: cnasr_bt@yahoo.com, tel 0744503861).

 Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România este  autoritatea profesională în domeniu care reprezintă, apără și promovează drepturile și interesele membrilor la nivel local, naţional și internaţional, apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională a asistentului social în exercitarea profesiei, asigură respectarea de către asistenţii sociali a obligaţiilor care le revin faţă de beneficiari, instituţii şi societate, în concordanţă cu normele deontologice ale profesiei.

(www.cnasr.ro)

Structura Teritorială Botoşani a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România 

PREŞEDINTE ,

                                                             Daniel HLIBAN

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus