UN STUDIU EMINAMENTE  CULTURAL: „EPISTOLARUL…”   LUI  DUMITRU  LAVRIC (XXVIII)

UN STUDIU EMINAMENTE CULTURAL: „EPISTOLARUL…” LUI DUMITRU LAVRIC (XXVIII)

 

RECENZIE de GEORGICĂ MANOLE

Volumul „Politice” (Editura „Humanitas”, 1996) având ca autor pe H. R. Patapievici reprezintă, după cum concluzionează Dumitru Lavric, „un veritabil reportaj cu ştreangul la gât al celor 26 de ore petrecute în arestul IGM şi Fortul Jilava” prin scrisorile pe care filozoful le adresează în 1990-1991 lui Alexandru Paleologu. Caracterizările epistolelor lui Patapievici pornesc de la echivalarea autorului lor cu un „nou Hamlet ce îşi redefineşte neamul sub semnul marelui minus”, el aflându-se „într-o Danemarcă complet tarată, aflată la porţile Orientului dizolvant”: 1. „scrisorile realizează o necruţătoare analiză a primilor doi ani postdecembrişti! Perspectiva este a celui care s-a întors din infern”; 2. „pe prim plan se află Ion Iliescu în prezentarea căruia Patapievici îşi descoperă certe înclinaţii de pamfletar”; 3. „nu de puţine ori, caricatura se asociază cu parodia”; 4. „ imaginea revoluţiei româneşti televizate se completează cu portrete ale altor clasici, uşor de recunoscut chiar dacă nu le-ar fi pomenite numele, l-a polul opus victime ale patriotismului de tip nou”; 5. „dezamăgiri amare îi provoacă epistolierului situarea echivocă a intelectualilor, marcaţi de ipocrizie, balcanism şi bovarism”; 6. „revoluţia devine o caricatură, o apocalipsă veselă”; 7. „ Patapievici se fixează într-o suită de concluzii de o cosmică amărăciune, dovedind irecuzabil singurătatea alergătorului de cursă lungă”; 8. „epistolierul rescrie vulgata eternului român în accente apăsat cioraniene, schimbarea la faţă a României şi românilor impunând ca model identitar istoria ca urinare”; 9. „ Patapievici suportă o dureroasă des-figurare” etc. Dumitru Lavric alătură acestor caracterizări şi o concluzie finală: „În esenţele lor, scrisorile semnate de H.-R. P. sunt eseuri pe tema cine suntem?”

Istoria critică a literaturii române” (Editura „Paralele 45”, 2008) a lui Nicolae Manolescu constituie pentru Dumitru Lavric „un pas hotărât înainte în receptarea epistolarului românesc din perspectiva aceea ce voi numi în continuare trecerea de la litaralitate la literaritate”. Concluzionează Dumitru Lavric: 1. „Manolescu nu-şi propune o teoretizare a fenomenului”; 2. „ autorul „Istoriei critice…” anexează hotărât epistolarul scriitorilor domeniului beletristicii, dezinteresat de diferenţierea dintre expresivitatea involuntară şi cea intenţionată, păstrându-şi însă meritul de a proceda sistematic”; 3. „în premieră pentru cercetarea literară naţională abordează N. Manolescu scrisoarea-ficţiune, inclusă în compoziţia textului beletristic, din păcate acest al doilea palier dovedindu-se lacunar”; 4. „nu scapă scrutării critice prezenţa scrisorii în manieră postmodernistă a parodiei” etc. O observaţie a lui Dumitru Lavric merită reţinută: „Dacă Domnul Profesor Nicolae Manolescu a intenţionat să ridice un monument la împlinirea a cinci secole ale literaturii române, realizarea sa este, indubitabil, o reuşită. Aceeaşi vârstă îşi serbează, în paginile cărţii, şi epistolarul românesc” (VA URMA)

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus