UN STUDIU EMINAMENTE  CULTURAL: „EPISTOLARUL…”   LUI  DUMITRU  LAVRIC (XXVI)

UN STUDIU EMINAMENTE CULTURAL: „EPISTOLARUL…” LUI DUMITRU LAVRIC (XXVI)

RECENZIE de GEORGICĂ MANOLE

 

Despre textele/scrisorile prezentate de Octavian Paler în cartea sa „Scrisori imaginare” (Editura „Eminescu”, 1979), Dumitru Lavric ţine să precizeze: a) „Dacă echivalez „imaginar” cu „fictiv”, „ireal”, sintagma intitulantă propusă de Octavian Paler („scrisori imaginare”) nu pare cea mai potrivită, textele aparţinând imaginarului doar pentru că sunt imaginate, realizate cu ajutorul imaginaţiei şi gândirii”; b) „În cazul lui Octavian Paler se poate vorbi de non-coincidenţă între „adresare” şi „destinare”: scrisorile sunt adresate unor umbre dar sunt destinate unui lector concret care, faţă de momentul scriiturii, este situat în viitor”. Scrisorilor, considerate atipice, şi despre care Dumitru Lavric spune că ar putea constitui şi „o revitalizare a eseului”, le sunt atribuite următoarele caracteristici: 1. „texte foarte reale în materialitatea lor”; 2. „textele sunt încadrabile în ceea ce Magistrul din Cajvana numea cazul scrisorii deturnate cu vizare indirectă”; 3. „în esenţă eseuri, aceste scrisori apelează la mărcile codului epistolar”; 4. „Paler îşi propune să revitalizeze eseul aplicând consecvent principiul adresării directe”; 5. „autorul strecoară în textul devenit metatext indici de lectură privind necesitatea comunicării”; 6. „elementul generator al acestor atipice epistole este nu atât cunoaşterea mediată cât cea trăită”; 7. „Memoria devine Destin”; 8. „discursul epistolar împrumută tehnici de persuadare specifice celui oratoric”. Dumitru Lavric alcătuieşte un algoritm după care Octavian Paler şi-ar fi generat textele: a) „activarea în memorie a unui declanşator”; b) „apariţia unei comparaţii ale cărei sugestii se cer dezvoltate”; c) „necesitatea unei justificări”; d) „formularea unui pact de recunoaştere”; e) „creionarea în efigie a personalităţii invocate”; f) „lansarea unei ancore interogative cu funcţie de ambreior”; g) „sesizarea unei discrepanţe, a unui derapaj ce se cere explicitat”; h) „schiţarea unui gest de prevenire pentru a obţine captatio benevolentiae”. Dumitru Lavric descoperă şi alte tendinţe ale lui Paler: un nou tip de „metabolism cultural” („transmutarea exteriorului în interior”), readuce în discuţie „paradoxul capodoperei” şi „memoria involuntară ca formă paradoxală de uitare”. Pe lângă principalul scop al lui Paler, acela de a revitaliza eseul, Dumitru Lavric descoperă o altă preocupare majoră a acestuia: „reabilitarea geniului, sustragerea acestuia de sub dioptriile nivelatoare ale mediocrităţii şi aşezarea sub destin”.

Constantin Noica publică „Scrisori despre logica lui Hermes” (Editura „Cartea Românească”, 1986) despre care Dumitru Lavric spune că „urmează un traseu hermeneutic centrat pe noţiuni, concepte şi termeni-nucleu ce se regăsesc şi în restul operei”. Scrisorile, constată autorul studiului, se supun unor construcţii formale care se supun unui lanţ de implicaţii: sesizarea momentului de criză => situaţia logică => bunul haos => câmpul logic => noua logică   => redefinirile => prezenţa holomerului => întregirea prin holofor => disociaţia fundamentală => realităţile individuale => logica lui Ares => meditaţia asupra individului. Din această perspectivă, Dumitru Lavric găseşte câteva explicaţii care vizează excursul logico-filosofico-hermeneutic al codului epistolar al lui Noica: a) „nevoia de dramatizare a discursului prin discreta dialogare menită să-l transforme pe El (cititorul) în Tu (Cititorule!); b) inducerea ideii de adevăr total, netrucat”; c) „aplicarea principiului placebo şi a promisiunii împlinite”; d) „corectarea traseului cognitiv în funcţie de reacţia receptorului”; e) „concentrarea comunicării ca risc asumat, fapt permisibil în ambientul particular al epistolei cu unic destinatar”; f) „expunerea în poziţie strategică a acelor adevărate obsesii nicasiene cum ar fi cea a închiderii care se deschide”. Dumitru Lavric finalizează textul acordat epistolierului Noica printr-un citat din Gabriel Liiceanu: „În fiecare pagină a lui stăruie exigenţa adresării şi, în măsura în care cartea nu este privită decât ca o modalitate improvizată de a sta de vorbă cu departele tău în spaţiu şi în timp, însăşi esenţa livrescului este anulată. (…) Noica introduce tonul adresării directe, care face din fiecare cititor un interlocutor privilegiat, un părtaş la întrebările, neliniştile şi căutările autorului”. (VA URMA)

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus