UN STUDIU EMINAMENTE  CULTURAL: „EPISTOLARUL…”   LUI  DUMITRU  LAVRIC (XIII)

UN STUDIU EMINAMENTE CULTURAL: „EPISTOLARUL…” LUI DUMITRU LAVRIC (XIII)

 

RECENZIE de GEORGICĂ MANOLE

Dumitru Lavric intră mai adânc în epistolarul lui Garabet Ibrăileanu şi, sub insinuantul titlu „Scrisori cu parfum de femeie”, face un popas cultural asupra corespondenţei semnate de: Hortensia Papadat-Bengescu, Constanţa Marino Moscu, Izabela Sadoveanu (soţia colonelului Alexandru Sadoveanu), Maria Stere (soţia lui C. Stere), Sidonia Hogaş (fiica lui Calistrat Hogaş), Lily (Ştefana Velisar) Teodoreanu, Anicuţa Cîrjă sau Alexandrina Gavrilescu (Otilia Cazimir). Elementele specifice acestor corespondenţe îl determină pe Dumitru Lavric să prezinte „notele preferenţiale ce se regăsesc în scrisul epistolar feminin”. Şi asta fiindcă, spune autorul, epistolarul feminin este o „emanaţie scriptică şi imagine interioară a unei personalităţi aflate în discontinuitate afectivă şi, nu de puţine ori, în contradicţie cu sine”. Pentru întărirea celor spuse, Dumitru Lavric ia drept scut chiar un citat din epistolarul celor enumerate: „…emancipată sau nu, femeia rămâne tot femeie: o creatură fantastică, sclavă când n-are încotro, tirană în firea ei adevărată şi gata să creadă pe cuvânt pe cei care au imprudenţa să se arate cavaleri!”. O analiză a epistolarului Hortensiei Papadat-Bengescu, adresat lui Ibrăileanu, conduce spre următoarele consideraţii cu valoare algoritmică: 1. „în postura de destinatar, îşi construieşte un destinator”; 2. „o sensibilitate ce se transpune atât în scrisul beletristic cât şi în cel epistolar”; 3. „un fel natural ce îi este propriu de a mânui simbolul menit să prindă senzaţiile încă neorganizate în constelaţii semnificante”; 4. „fixează fluxul informaţional obţinut prin comunicarea sub/nonverbală, pe canale telepatice”; 5. „crearea de cuvinte noi, pentru anumite forme neologice sau pentru calchierea unor galicisme”; 6. „ pertinente referiri la particularităţi ale percepţiei propriei vieţi interioare” etc. Autorul reţine un punct de vedere al lui Constantin Ciopraga cu privire la epistolarul Bengescu – Ibrăileanu: „Paralel cu redactarea operei, scriitoarea se explică, epistolele către Ibrăileanu, ample, unele cu intuiţii sclipitoare, fiind documente vii. Ea are vocaţia epistolară în sensul înalt al cuvântului, cultivând această „formă de scris foarte favorită”, ca fiind „cea mai directă”, fapt vizibil în diversitatea ideilor şi spontaneitatea alocuţiunii. Îndărătul scrisorilor, se vede în toată complexitatea, prozatoarea”. La Constanţa Marina Moscu, Dumitru Lavric observă: „…tehnica înşelătoarei pânze de păianjen, ţesută, în cazul de faţă, din ambiguităţi care implică dar nu obligă, din presupuneri care concomitent incriminează şi absolvă, din reajustări ale statutului care par ca şi în cazul anterior a elibera prizonierul – destinatar, doar pentru a-i oferi o altă închisoare”.

Din perspectiva celor două epistolare, autorul a putut stabili un „dans” din patru paşi al expeditorului feminin: 1. „apelul la experienţe ale vinovăţiei inocente – care să conştientizeze postura virilă”; 2. „redefinirea prieteniei bărbat – femeie ca o barieră în calea dragostei”; 3. „revalorizarea prieteniei ca model de relaţie dezinteresată”; 4. „poziţionarea comerţului epistolar pe o ciudată funcţie telegonică”.

Despre Isabela Sadoveanu e îndreptăţit să constate că „are un discurs care nu e lipsit de meandre, în care se recunoaşte agresivitatea slăbiciunii şi timidităţii ce se adăpostesc într-o relaţie ce proiectează destinatarul într-o fictivă persoană a III-a”. Cât priveşte celelalte femei prezente în studiul acestui capitol şi nominalizate mai sus, au un epistolar în care domină probleme delicate de familie, aspecte ce depăşesc arealul literar, tonuri de frustrări, referiri la unele personalităţi literare, cereri de sprijin, aspecte din viaţa reală etc.

Din vasta corespondenţă ce s-a purtat cu Garabet Ibrăileanu, Dumitru Lavric o abordează şi pe cea a „vieţiştilor”( „redactori, colaboratori sau doar simpatizanţi ai celebrei şi longevivei reviste „Viaţa Românească”). Pentru ei, Garabet Ibrăileanu reprezenta „nu numai postura de spiritus rector ci şi pe cea de factor nuclear, catalizator şi aglutinant pentru personalităţi foarte diverse, uneori fără aderenţă totală la programe teoretice însă permanent racordaţi la modelul formativ reprezentat de autorul „Spiritului critic în cultura românească”. Privind corespondenţa la „Viaţa Românească”, Dumitru Lavric punctează: 1. „corespondenţa se intensifică în anii apariţiei/reapariţiei revistei (1906, respectiv 1920); 2. „îşi pierde suflul în 1929 când redacţia se mută, sub altă conducere, la Bucureşti”; 3. persistă ”un echilibru dictat de civilitatea raportării la alter”; 4. „sentimente de ataşament din partea unor spirite foarte diferite şi, nu de puţine ori, rebele”. Spre exemplu,apariţia revistei „Viaţa Românească”, în 1906, este salutată prin scrisori de apreciere de Sadoveanu, Vlahuţă, Avram Steuerman-Rodion, Horia Petra-Petrescu, Vasile Pârvan, D.D. Pătrăşcanu, Gh. Savul, Paul Zarifopol, M. Ralea, Caragiale, Gala Galaction, Ion Sân-Georgiu, Ch. Drouhet, Al. Brătescu-Voineşti, Tudor Arghezi, Dimitrie Anghel şi mulţi alţii. Din scrisorile acestora, Dumitru Lavric reţine pasaje întregi care au ca obiect o serie întreagă de referiri la momente din viaţa literară a timpului: caracterizări, insinuări, polemici corozive, aprecieri, explicaţii, propuneri pentru debut, critică literară, probleme de drepturi de autor, semnalări de plagiat etc. Reţinem, la rândul nostru, unul dintre aceste pasaje dintr-o scrisoare a lui Tudor Vianu, din 1921, către Ibrăileanu: “Îmi iau permisiunea să adaug recenziunii mele despre Nichifor Crainic poemul unui prieten excelent, poetul Ion Barbu. Nu ştiu dacă v-au căzut în mână unele din bucăţile sale. A început să publice acum doi ani şi a provocat oarecare surpriză în cercurile de la Bucureşti. E un om de 26 de ani şi ca particularitate: e licenţiat în matematice. Aş fi încântat ca înclinaţia mea pentru eposul acestui faun-copil, şi român, care evoluează într-un cadru larg de natură, să se verifice în judecata dv. Poate că atunci, „După melci” va putea figura cu cinste în paginile „Vieţii Româneşti”. (VA URMA)

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus