Să-ți fie primăvara mai ușoară
cu ghiocei îmbobociți aseară,
cu rânduri de zambile și narcise,
râzând peste rochița ta de vise!
Să treacă rândunelele grămadă
peste copacii tineri din livadă,
care-n flori roz și pe frunzițe mici
ascund bondari, albine și furnici,
iar râsul tău să tulbure oștirea
copacilor ajunși în toată firea
și toate ale zilei să învie,
în primăvara ta pretimpurie,
cu raze moi, venite de la Soare,
pentru fetița care vrea să zboare!…