Trei volume dedicate Centenarului, realizate de Biblioteca Județeană Iași, vor fi lansate la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a finalizat cele trei proiecte editoriale propuse și aprobate pentru finanțare de Ministerul Culturii și Identității Naționale, prin Programul Centenar.

 

Cele două volume, respectiv „100 de cărți de acum 100 de ani, la Iași”, „100 de ani de grafie românească” și „Unirea din 1918 în presa din regiunea Moldovei” vor fi lansate joi, 13 decembrie 2018, ora 12.00, la  Secția de Limbi străine  a Bibliotecii Județeane „Mihai Eminescu” Botoșani, în cadrul unul eveniment organizat de biblioteca parteneră.

Evenimentul va fi moderat de Cornelia Viziteu și Dan Doboș, directorii celor două biblioteci.

 

Volumul „100 de cărți de acum o sută de ani, la Iași” este rezultatul unei cercetări care pornește de la peste o mie de titluri, aflate în depozitele bibliotecii județene Iași, în cele de la BCU Iași, de la BCU Cluj și de la Biblioteca Academiei. Selecția finală se oprește la 100 de titluri editate la Iași între 1900-1918, din toate genurile și speciile, dintre care unele sunt direct legate de ceea ce se va întâmpla în anul 1918. Albumul vizează următoarele aspecte: o descriere extinsă a cărții respective (importanța ei, condiții de editare/ tipărire, date despre autor, referințe minimale), o introducere de imagini scanate (pagini de titlu, dedicații, pagină de prefață, vignete, hedere, erate, anexă, planșe, fotografii etc.) alte elemente care ajută la cunoașterea istoriei cărților de la Iași din primele două decenii ale secolului XX. În cele aproximativ 400 de pagini, cititorul va avea ocazia să cunoască un fel de carte de vizită sui-generis a unui Iași de acum 100 de ani, care încearcă să bucure atât ochiul, prin sugestii grafice, cât și intelectul, prin oferirea unor informații de gen, mai mult sau mai puțin cunoscute. Coordonatorul proiectului este cercetătorul Constantin Dram.

 

Volumul „100 de ani de grafie românească” sintetizează modul în care s-a modificat grafia limbii române în decursul ultimei sute de ani. Coordonatorul volumului este Constantin Acozmei.

 

Volumul „Unirea din 1918 în presa din regiunea Moldovei” este o antologie de texte de opinie din ziarele și revistele publicate în anul 1918.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus