Tineri reținuți pentru 24 de ore

Tineri reținuți pentru 24 de ore

La data de 25.05.2020, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a patru tineri cu vârstele cuprinse între 17 și 16 ani, toți din comuna Suharău, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, violare de domiciliu și distrugere.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că în noaptea de 23/24.05.2020, cei patru minori, au pătruns fără drept în curtea locuinței unui bărbat de 51 de ani, din aceeași localitate, i-au distrus geamurile locuinței, apoi  au pătruns în interior pe o ușă de acces neasigurată, ocazie cu care au agresat fizic persoana vătămată, aplicându-i mai multe lovituri în zona feței.

Unul dintre cei trei tineri, avea asupra sa un obiect tăietor-înțepător cu care a amenințat victima, creându-i acesteia o stare de temere.

De asemenea, din verificările efectuate s-a stabilit faptul că cei patru minori, au consumat băuturi alcoolice, anterior comiterii faptei, procurate de la un bar din localitatea de domiciliu. Față de administratorul barului s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991.

Tinerii au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani,  cercetările fiind continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani.

În cursul zilei de astăzi, minorii vor fi prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus