Ţigări de contrabandă, confiscate de poliţişti

Ţigări de contrabandă, confiscate de poliţişti

La data de 12.06.2018, în jurul orei 09.00, poliţiştii dorohoieni au depistat în piaţa centrală din municipiul Dorohoi, o femeie de 27 de ani, din comuna Cristineşti, administrator al unei societăţi, care deţinea, în vederea comercializării, cantitatea de 5.200 de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă Republica Ucraina şi Duty Free, fără documente legale. De asemenea, în incinta punctului de lucru al societăţii, a fost identificată şi cantitatea de 15,5 litri de lichid incolor cu miros specific de alcool, fără documente justificative de provienienţă.

Administratorul societăţii a fost sancţionat contravenţional, conform prevederilor Legii nr. 12/1990, cu amendă în cuantum de 20.000 lei, iar bunurile identificate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus