Ţigări de contrabandă confiscate de poliţişti

La data de 28.02.2019, având în vedere cercetările ce se efectuează într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Săveni.

Percheziţiile au fost efectuate la două imobile aparţinând unui bărbat de 51 de ani, unul pe raza oraşului Săveni şi altul în comuna Avrămeni.

În urma activităţilor specifice efectuate, la locaţiile vizate au fost găsite 744 de pachete de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova, cu privire la care existau indicii temeinice că provin din activităţi de contrabandă, acestea fiind ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor, conform procedurilor legale în vigoare.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, în vederea luării măsurilor legale.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 8.800 de lei.

Menţionăm că pe tot parcursul procesului penal, pesoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale stabilite de Codul de Procedură Penală.

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus