Tânăr reţinut 24 de ore

Tânăr reţinut 24 de ore

La data de 06.11.2019, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani au fost sesizaţi de un bărbat de 24 de ani cu privire la faptul că în timp ce se afla la domiciliul său a fost ameninţat cu acte de violenţă de un alt bărbat, de 24 de ani, pe care îl cunoaşte.

În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, a fost interceptat în trafic şi oprit pentru control autoturismul condus de tânărul de 24 de ani indicat de persoana vătămată. Cu ocazia controlului, în interiorul vehiculului au fost identificate obiecte contondente şi tăietoare, un cântar electric de mici dimensiuni, un dispozitiv pentru mărunţit, precum şi două ţigarete cu substanţă vegetală.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind negativă. De asemenea, el a fost testat şi cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanţa cannabis. Acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice, conform prevederilor legale.

Totodată, cu ocazia verificărilor, a rezultat că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, ameninţare, violare de domiciliu şi deţinerea de droguri de risc fără drept, pentru consum propriu.

Pe numele tânărului a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Botoşani, urmând ca la expirarea acestui termen să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus