Solidaritate europeană imediată la dezastrele naturale

Cofinanțare de 95% a operațiunilor de reconstrucție în urma dezastrelor naturale

Declarația comisarului european pentru politică regională, Corina Crețu, cu privire la propunerea Comisiei de finanțare integrală a operațiunilor de reconstrucție în urma dezastrelor naturale:

Miercuri, 24 mai, Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord privind propunerea noastră de a finanța în întregime operațiunile de reconstrucție după dezastre naturale, din Fondul european de dezvoltare regionalăAcesta presupune o rată excepțională de cofinanțare de 95%.

 Vă informez cu regret că propunerea inițială a Comisiei, de cofinanțare 100% a unor astfel de operațiuni, nu a fost reținută. În același timp, compromisul va permite acestei finanțării necesare să ajungă prompt în regiunile afectate de dezastre naturale.

Mă gândesc la Italia, ale cărei regiuni au fost grav afectate de cutremure teribile în ultimul an și în luna ianuarie. În mai multe rânduri, președintele Juncker și-a exprimat admirația față de poporul italian, care a dat dovadă de un curaj extraordinar în momentele cele mai întunecate. De asemenea, președintele a reafirmat hotărârea UE de a sprijini reconstrucția integrală.

Compromisul la care am ajuns arată disponibilitatea UE de a fi alături de cetățenii noștri atunci când au cel mai mult nevoie de ajutor. O catastrofă naturală poate apărea oriunde, oricând. De aceea este important să ne asigurăm că sprijinul special din partea UE poate fi activat încă din prima zi, pentru a suplimenta asistența din partea Fondului de solidaritate al UE. Un alt efect al sporirii contribuției financiare a UE la operațiunile de reconstrucție va fi economisirea resurselor naționale.

Propunerea noastră este o expresie tangibilă a solidarității europene. În fața marilor dificultăți, am dorit ca statele membre să fie sigure că UE este alături de ele și este pregătită să utilizeze toate resursele disponibile pentru a oferi imediat ajutor și pentru a începe, împreună, reconstrucția.”

Solidaritate europeană imediată la dezastrele naturale

 

 

Radu Cajvaneanu
Vicepresedinte executiv

Asociatia pentru Protectia Consumatorilor (APC) Botosani

coordonator

Centrul EUROPE DIRECT Botosani 
Pietonalul Transilvaniei nr. 2 (Piata Centrala ) Botosani
Tel/fax.: F: 0040 231 51 73 43 
(orele 09,00 -13,00; 16,00 – 18,00)

Canal video +4,5 milioane vizualizari

1500  vizualizari zilnic!

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus