Ședință de urgență la PNL: Orban-premier, varianta pentru deblocarea negocierilor cu USR-PLUS și UDMR și formarea noului Guvern

Liberalii iau în calcul varianta ca Ludovic Orban să fie propus din nou premier ca soluție a deblocării negocierilor cu USR-PLUS și UDMR pentru formarea noului Guvern. Varianta va fi discutată în ședința pe care liderii PNL o au marți seară, au declarat pentru HotNews.ro surse din partid. Potrivit acestora, Orban are susținerea partidului.
 
Liderii PNL, USR-PLUS și UDMR s-au întâlnitîn cursul zilei la Vila Lacunde au discutatdespre depășirea blocajului negocierilor, varianta Orban-premier fiind avansată în contextul în care Dan Barna vrea șefia Camerei Deputaților.
 
„Dacă Barna este președintele Camerei Deputaților, Orban nu poate fi decât premier”, au spus sursele citate.
 
Orban, Barna și Kelemen au convenit să discute în interiorul propriilor partide aceastăsoluție, iar joi să ia o decizie.
 
Potrivit surselor citate, liderul PNL i-a reproșat lui Dan Barna că a ieșit cu propunereaca șefii celor trei partide să fie vicepremieri, fiind totodată nemulțumit că nu s-a respectat decizia de a comunica de comun acord situația negocierilor.
 
Reamintim că negocierile dintre PNL, USR-PLUS și UDMR s-au blocat duminică după ce liderii celor trei partide nu au căzut de acord cu împărțirea funcțiilor de premier, președinte al Camerei Deputaților și Senatului. În condițiile în care Dan Barna nu a cedat cerând pentru USR-PLUS șefia Camerei, Ludovic Orban a propus ca soluție o competiție deschisă între cele două partide și un acord scris astfel încât câștigătorul Camerei să-l susțină pe candidatul celuilalt partid la șefia Senatului. Varianta a fost respinsă de USR-PLUS și UDMR.
 
Astfel, PNL și USR-PLUS au mers cu propriile variante de premier la consultările cu președintele Klaus Iohannis, respectiv Florin Cîțu și Dacian Cioloș.
 
De altfel, la finalul discuțiilor cu partidele, șeful statului a declarat că nu sunt încă întrunite condițiile pentru desemnarea unui candidat pentru a forma un nou Guvern.
„Am primit astăzi chiar câteva propuneri, însă cred că este nevoie de cel puțin încă o rundă de consultări până când lucrurile se cristalizează”, a spus Iohannis.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus