Se caută voluntari inimoși pentru educația copiilor din plasament din Botoșani

Se caută voluntari inimoși pentru educația copiilor din plasament din Botoșani

Filiala Botoșani a programului educațional “Ajungem MARI” a dat startul unei noi sesiuni de înscrieri. Se caută voluntari inimoși, din orice domeniu de activitate, pentru a dărui 3 ore/săptămână, timp de cel puțin 6 luni, copiilor din centrele de plasament din Botoșani. Vârsta minimă pentru înscriere este de 16 ani.

În funcție de abilitățile lor, voluntarii selectați vor susține ședințe de pregătire școlară pe diferite teme: de la lecții de matematică, engleză și limba română, până la ateliere de cultură generală, fotografie, muzică, arte plastice, educație financiară, sport, ieșiri recreative, vizite profesionale, evenimente caritabile, toate cu scopul de a-i ajuta pe copii să devină adulți responsabili și independenți.

Experiența în lucrul cu cei mici nu este necesară. Echipa națională de experți a “Ajungem MARI” oferă un training inițial, de 8 ore, urmând ședințe lunare de consiliere și instruire a voluntarilor.

Planificare pentru modulul de primavara-toamna 2019:

Ianuarie-februarie: perioada de înscrieri // Martie: training-urile de formare a voluntarilor // Aprilie: repartizarea voluntarilor la copii și organizarea activitătii  // Mai: începerea propriu-zisa a activității// Mai-octombrie – activitati la copii

Această planificare diferă în funcție de numărul voluntarilor înscriși în fiecare judet. Voluntarii primesc toate informațiile pe e-mail după înscriere referitor la situația în județul lor.

Persoanele care s-au inscris pana pe 28 februarie vor primi mail de informare daca au trecut s-au nu mai departe in etapa trainingurilor pana pe 10 martie. Daca pana la aceasta data nu ati primit niciun mail de la noi, va rugam sa ne scrieti pe office@aungemmari.ro si sa mentionati acest lucru precum si numele dvs. complet si judetul pentru care v-ati inscris.

Ce presupune implicarea ca voluntar în proiect?

Este nevoie de:

– Disponibilitate pe termen lung – modulul de voluntariat durează 6 luni; programul poate fi mai flexibil pe prioada vacanței sau în situații excepționale

– Consecvență – săptămânal timp de 3 ore pe săptămână din care 2 activitate propriu-zisă la copii (într-un interval ales la inceput de modul de comun acord) și 1 de organizare a activității și raportare

– Seriozitate și respectarea angajamentelor – în relația cu asociația și centrele partenere, dar mai ales cu copiii, care au nevoie de persoane care să le fie modele

 Lucru în echipă – voluntarii merg în echipe de 2 la o grupă de copii, iar pentru copiii unui centru se pot implica 10-20 de voluntarii; cu cât echipa de voluntari este mai unită și discută despre soluții pentru binele copiilor, cu atât va obține rezultate mai bune

– Confidențialitate – voluntarii protejează imaginea, identitatea și istoricul copiilor

– Abordare optimistă, atitudine deschisă – voluntarii se concentrează pe prezentul și viitorul copiilor, fără să îi victimizeze.

Înscrierile au loc până pe 28 februarie a.c. Pe parcursul ultimului modul, 40 de voluntari au reușit să ajute aproape 90 de copii instituționalizați din Botoșani. Programul se desfășoară în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială și Protecție a Copilului Botoșani.
Detalii și pașii de înscriere: - https://www.ajungemmari.ro/devino-voluntar/

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus