REGULAMENT CONCURS DE ARTE PLASTICE “SFINȚII ÎNCHISORILOR”, EDIȚIA a IV-a, BOTOȘANI, 2020

Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Sfântul Gheorghe” prin profesorul de artă plastică specializată, d-na Cătălina Felicanu, în parteneriat cu artistul plastic d-na Aida Șușter-Boțan, împreună cu dl. președinte al Asociației ”Scut Botoșănean”: Bogdan Cărăușu, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și cu Muzeul Județean Botoșani organizează: CONCURSUL DE ARTE PLASTICE ”SFINȚII ÎNCHISORILOR” cu subiectul de lucru ”SFINȚII ÎNCHISORILOR”.

Scopul: Concursul își propune atragerea unui număr cât mai mare de elevi de la școlile și liceele din municipiul Botoșani și din județul Botoșani pentru a face cunoscută istoria recentă a României și a dezvolta un simț al apartenenței față de acest neam.

Obiective: a. Descoperirea și dezvoltarea aptitudinilor din domeniul vizual.

b. Stimularea expresivității și creativității elevilor.

  1. Se dorește documentarea subiectului pentru o mai bună cunoaștere a aspectelor ce au conturat cadrul închisorilor comuniste. Conștientizarea prezentului ca efect al trecutului.
  2. Sensibilizarea culturală și exprimarea artistică prin intermediul artelor vizuale.

e. Valorificarea experienței constructive în abordarea creației artistice.

Parteneri: Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Asociația ”Scut Botoșănean”, Muzeul Județean Botoșani, profesorii de educație vizuală.

Concursul se adresează elevilor din clasele V-VIII și IX-XII din municipiul Botoșani, fiind structurat pe  patru secțiuni și două grupe de vârstă: a.(V-VIII), b.(IX-XII).

Participanții vor crea lucrări în tehnici specifice artelor plastice: *Tehnici de lucru 2Dtuș, cărbune, tempera, guașe, acuarelă, culori acrilice, culori în ulei, pastel, cretă colorată, tehnică mixtă. *Tehnici de lucru 3D – sculptură sau relief (lut polimeric, ceramică, ghips, lemn etc.). Dimensiuni lucrări: A3, A2, A1 pentru compozițiile 2D în culoare și  maxim 50* cm pentru compozițiile 3D și relief. (*dimensiuni variabile pentru înălțime, lungime și lățime)

Este permisă participarea cu maxim două lucrări de elev indiferent de tehnica abordată.

 

Lucrările vor fi aduse pe adresa Seminarului Teologic Liceal Ortodox “Sfântul Gheorghe” Botoșani, Str. Prieteniei nr. 2, Botoșani 710077 (în atenția d-nei profesor Cătălina Felicanu) până la data de 15 mai 2020 având trecute pe spatele lucrării următoarele: numele și prenumele autorului, clasa, unitate de învățământ, localitatea, titlul lucrării, tehnica, numele și prenumele profesorului îndrumător, număr de telefon de contact.

Lucrările vor fi evaluate de un juriu de specialitate format din artiști vizuali, un reprezentant al Bisericii Ortodoxe, un reprezentant al Asociației ”Scut Botoșănean” și un artist iconograf. Jurizarea se face pe două categorii:  A. elevii de la școlile și liceele teoretice  și     B. elevii de la liceu vocațional. Se va ține cont de respectarea subiectului de lucru, originalitate, forța mesajului și capacitatea de redare a acestuia, expresivitate, executarea lucrării ș.a.

Lucrările participanților din clasele IX-XII trebuie să fie înrămate sau puse cu paspartu pentru o expunere potrivită. Lucrările participanților din clasele V-VIII vor fi expuse pe panouri provenite de la organizatori.

Cele mai bune lucrări vor fi premiate, pe categoriile sus-menționate, astfel vor fi: Premii I, Premii II, Premii III, Mențiuni I, Mențiuni II, Mențiuni III, Diplome de participare. Premii în valoare totală de 1500 de lei, incluzând premii în bani și materiale de lucru pentru creație.

Premierea va avea loc pe data de 28 mai 2020 la Muzeul Județean Botoșani, cu prilejul vernisării expoziției cu cele mai reușite lucrări înscrise în concurs. Ora va fi anunțată ulterior.

După finalizarea expoziției, pe 19 iunie 2020, participanți sunt rugați să ridice lucrările înscrise în concurs de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Sfântul Gheorghe” până la finalul lunii iunie 2020.  

SUCCES!

Relații la nr. de tel., persoane de contact: 0735613329 Bogdan Cărăușu

 

                                                                                              Coordonatori proiect

                                                                                              Prof. Cătălina Felicanu

                                                                                              Aida Șușter-Boțan

thumbnail

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus