Profesorii vor beneficia doar de o parte din drepturi la anul

Profesorii vor beneficia doar de o parte din drepturi la anul

În 2018, profesorii vor beneficia doar de 5% din drepturile salariale câștigate în instanță! Restul banilor sunt eșalonați până în 2022. Deputații au adoptat proiectul de lege prin care plata drepturilor salariale câștigate în instanță de către personalul din învățământ este eșalonată pe următorii cinci ani, Senatul fiind, însă, cameră decizională. Totodată, proiectul prevede ca tranșele din primii doi ani să fie cele mai mici. Propunerea legislativă se referă la adoptarea unor măsuri în domeniul finanțării învățământului și prevede ca, începând cu data de 1 ianuarie 2018, plata cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora să se facă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației.

Propunerea vine „ca urmare a întârzierilor generate de asigurarea prin bugetele locale a plății respectivelor cheltuieli, cât și fondurile necesare pentru executarea hotărârilor judecătorești executorii, ce au ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub formă dobânzii legale pentru plată eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învățământ“, potrivit actului normativ adoptat de Cameră Deputaților.

Astfel, în 2018 se va plăti 5% din valoarea titlului executoriu, iar în 2019, 10%.

În 2020 și 2021 se va plăti câte 25% din valoarea titlului executoriu, urmând ca în ultimul an de plată, 2022, valoarea să crească la 35%. În 30 de zile de la adoptarea legii, urmează ca Ministerul Educației să adopte, prin ordin de ministru, și normele metodologice de calcul pentru sumele datorate.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus