Prevenirea evenimentelor negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice – obiectiv prioritar al Poliției

Prevenirea evenimentelor negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice – obiectiv prioritar al Poliției

La nivelul Poliției Române sunt continuate și în acest an activitățile pentru prevenirea evenimentelor negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.

Activităţile, desfășurate sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au scopul de a creşte siguranţa cetăţeanului prin activităţile de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2023/2024.

La nivelul județului Botoșani există 8 societăți comerciale autorizate să desfășoare operațiuni cu articole pirotehnice.

Din motive de ordine, securitate, siguranță publică și pentru protecția mediului se interzice deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 și 4, a articolelor pirotehnice de scenă(T1 și T2) și a altor articole pirotehnice din categoria P2. Articolele pirotehnice de divertisment din categoria 1 și P1 pot fi puse la dispoziția publicului cu vârsta peste 16 ani.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului.

N.B. În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de divertisment foarte mici de tipul artificiilor (de exemplu: steluțe; lumânari scânteietoare; jerbe cu scântei; minifacle; minisori; inele de foc; sateliți).

  Se interzice folosirea articolelor pirotehnice în următoarele condiții:

a)                 Între orele 24.00 – 06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;

b)                 La o distanța mai mica de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri;

c)                 La o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;

d)                 La o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

e)                 În locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;

f)                  Pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;

g)                 La o distanță mai mică de 500 m de păduri.

Organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 și 4 este permisă numai în condițiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situații de urgență județean sau după caz, al municipiului București și avizul inspectoratului județean de poliție, respective al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, pe a cărui rază se execute jocurile respective.

Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an.

Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate de către pirotehnicieni constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

Până în acest moment, în urma activităților specifice desfășurate pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai subunităților de poliție au identificat și confiscat aproximativ 16.000 de articole pirotehnice, în cantitate de peste 300 de kilograme. De asemenea, au fost întocmite 4 dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept. Articolele pirotehnice au fost identificate atât în cadrul unor percheziții organizate de polițiști, cât și în urma controalelor desfășurate în trafic.

De exemplu, pe această linie s-au remarcat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, care, până la această dată, au confiscat cantitatea cea mai mare de articole pirotehnice, respectiv 200 de kilograme. Constatarea a avut loc pe data de 3 decembrie, când, în cadrul unei acțiuni organizate pe raza de competență, aceștia au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din comuna Călărași. Bărbatul avea un comportament suspect, ceea ce i-a determinat pe polițiști să efectueze controlul autoturismului, iar în interior au fost identificate articolele pirotehnice.

Comunicat de presă I.J.P. Botoșani

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus