POESIS-Autoportret Emilia-Paula ZAGAVEI

POESIS-Autoportret Emilia-Paula ZAGAVEI

Născută la data de 10.06.1970, într-un mic și liniștit orășel al județului Botoșani, în localitatea Săveni, numită de localnici Micul Paris, am avut norocul de a mă bucura de o vastă și diversificată bibliotecă a tatălui meu, pe care am citit-o pe nerăsuflate până la vârsta de 16 ani. Am urmat cursurile Școlii Generale nr 1 din Săveni până în clasa a-VIII-a, apoi am continuat educația la Liceul de Matematică și Fizică „August Treboniu Laurian” din Botoșani. Pasiunea pentru poezie și cuvânt mi-a fost inoculată de trei oameni dragi sufletului meu: profesorul și scriitorul Holic Haralambie, profesoara Apostol Alexandra (la care am locuit în ultimul an de liceu) și profesorul și poetul Dumitru Țiganiuc.Contabilă, în prezent pensionară din motive de sănătate, am avut primele apariții literare în paginile Cenaclului Schenk, Cenaclul Țara Cuvintelor, dar adevăratul debut a fost în revista Luceafărul, care mi-a publicat un număr mare de poezii. Primul meu volum de poezii, intitulat „La un pas de îngeri”, a apărut în editura Inspirescu, din Satu Mare. Sunt onorată că am fost acceptată în rândul membrilor activi ai Revistei Cronos, pe paginile căreia am mai multe apariții literare. Lucrez în prezent la un volum de proză, iar latura artistică o împletesc cu cea umanitară, fiind și președinta ASOCIAȚIEI BOLNAVILOR DE PARKINSON ȘI A ALTOR AFECȚIUNI NEUROLOGICE DEGENERATIVE „SUFLETUL LALELELOR” DIN JUDEȚUL BOTOȘANI. ”

Trăiesc frica de a nu mai avea timp,
Pentru viață, pentru vis, pentru iubire
Ascult orele scurgându-se timid
Și cerșesc câte un gram de nemurire.

 

MAI LASĂ-MĂ

Mai lasă-mi viață misterul zilelor ce vin

Mi-s încă anii cruzi și fructele amare

Iar sufletul mi-e tânăr, e încărcat de spin,

De vis nemărginit și de caldă culoare.

Mai lasă-mi bucuria poveștilor ce-mi cern

Flori de cireși sălbatici în sufletu-mi nătâng,

Liniști adânci și clipe pudrate de etern,

Ce-mi risipesc din frici atunci când plâng.

Mai lasă-mi curcubee în inima rănită

Să-mi vindece de vrăji al ei poem bizar,

Alungă-mi norii negri din soarta mea ciobită

Și lasă-mă să mai întârzii un pic doar…

 

FRUNZĂ

Lasă-mă frunză să mă odihnesc

În căușul bătătorit al palmei tale,

Strânge-ți cuvintele ce dojenesc

Sufletu-mi îngenunchiat de jale.

 

Să-mi închid ochii și să visez

Printre Tăceri adânci, ancestrale,

Să primesc al naturii tainic botez

Plin de iubiri atemporale.

 

Să-mi scriu poemul valsului mut

Pe chipul tău pictat în rugină,

Să-mi mângâi apoi sufletul slut

Să se descarce de vină.

 

Dă-mi dacă poți cu împrumut

Culoarea-ți nemaipomenită.

Să-mbraci în speranță sufletu-mi slut

Să redevin iar iubită.

 

PACE

Împart o poveste și șterg o visare,

Alerg către-un vis cu o iertare

Culeg un cuvânt ce ne desparte,

Pășesc liniștită spre moarte.

 

Nu las nici un gând să mai gândească

Și nici o vorbă să mai vorbească

Dau zborului aripi să părăsească

Și inimii pace să nu mai iubească.

 

Pe ciucuri de lacrimi a unei perdele

Voi țese cu dor trăirile mele

Tăcută voi fi, legată-n zăbrele

Nebună uitată între stele.

 

PARADA


Tristeți neînțelese și amare azi culeg

În iarna grea cu iz de ani târzii,

De visul ne-mplinit eu vreau să mă dezleg

Îndepărtând din gând, moarte iluzii.

Amarnică-i tăcerea ce curge între noi,

Suntem străini de valul iubirii ce se sparge

De stânca indiferenței, pe care amândoi

Am naufragiat când ni s-au rupt catarge.

Înfrigurați și triști, nimic nu ne dorim,

Îndiferenți pierduți în viața ca o pradă,

Ne-ntrebăm de unde putere să zâmbim

Găsim în astă viață, plină de paradă.

 

UMBRE PUSTII

Zăpezi medievale cu gust de amintire

Se cern tăcut pe strada uitată de iubire,

Umbre pustii dansează despletite

În inimi ce se vor mereu iubite.

Se-văluie de ceața căzută peste gând

Uitând de-a lor chemare lăcrimând,

Se-mpart în cete alese pe sprânceană

Sorbind câte-un cuvânt din călimară.

 

Penelul lor mustește în trecut,

Pustiul amarnic le devine scut.

Se joacă-n vise otrăvite de culoare

Privind cu grea trufie către soare.

 

Își scriu tăcerile gălăgioase

Și gândurile ce nu stau acasă,

Se dojenesc mereu cu un sărut

Trăind această viață mai acut.

 

Umbre tăcute, tainice blesteme

Călătorind mereu printre poeme,

Doruri fierbinți cu gust de scorțișoară

Fantome dragi pierdute-n vară.

 

Nu poposiți pe-a sufletului tindă

Plecați ca dorul să nu se întindă

Peste pădurea pustiită de otravă

În căutare de altă gâlceavă.

 

Fulgi leneși de iubire să se lase

Peste amarul adunat în case,

S-omoare nepăsarea și cu ura

Că ele și-au uitat voit măsura.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus