Peştele un aliment mai mult decât sănătos

Specialiștii au ajuns la concluzia că, peștele, consumat frecvent, este foarte bun în atenuarea tulburărilor de ritm cardiac și în prevenirea riscului de apariție a accidentelor vasculare cerebrale (AVC). Așa că este indicat să înlocuim carnea de porc cu pește, mai ales dacă avem un nivel crescut al colesterolului. În plus, acizii grași omega 3 din pește sunt capabili să îmbunătățească activitatea intelectuală a copiilor și să prevină apariția depresiilor sau a bolilor neurodegenerative în cazul bătrânilor. Specialiştii susțin că peștele are, de asemenea, un conținut valoros de vitamine din grupul B – importante pentru sistemul nervos, vitamina A – necesară pentru sănătatea pielii și a ochilor, vitamina D – esențială pentru asimilarea calciului în oase, dar și minerale – fosfor, iod, calciu, zinc, fier. Potrivit nutriționiştilor, peștele poate fi consumat cu încredere în curele de slăbire, fiind chiar indicat drept unică sursă de proteine, deoarece are mai puține calorii decât celelalte cărnuri. Peștele nu are contraindicații. Singurele precauții se referă la tipurile de pește care trăiesc în ape poluate și care pot conține mercur (unele specii oceanice). Pentru a beneficia de proprietățile sale nutritive, se recomandă consumul de pește de cel puțin trei ori pe săptămână.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus