Permis de conducere fals, prezentat la control

Permis de conducere fals, prezentat la control

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un cetăţean din R.Moldova, care a prezentat la control un permis de conducere fals,întrucât cel obţinut legal nu putea fi folosit pentru a conduce microbuz transport persoane.

În data de 04 decembrie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, cetățeanul din R. Moldova, A.B., în vârstă de 31 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes, înmatriculat în R. Moldova.

La controlul de frontieră, tânărul a prezentat un permis de conducere, cu însemnele autorităţilor din R. Moldova. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. Totodată, la verificări s-a stabilit faptul că acesta a obţinut legal dreptul de a conduce, dar doar pentru categoria B.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că este angajat la o firmă de transport persoane, însă nu deţinea permis de conducere decât pentru categoria B, fapt pentru care a apelat la o persoană pe care nu o cunoaşte, pentru a-i procura un alt permis de conducere, cu toate categoriile, în schimbul sumei de 230 euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals, fals privind identitatea.

Purtător de cuvânt S.T.P.F. Botoşani

Comisar de poliţie RĂCNEA MINODORA

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus