Percheziții la locuințele unui tânăr de 18 ani

Percheziții la locuințele unui tânăr de 18 ani

La data de 12.12.2019, având în vedere cercetările ce se efectuează într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals material în înscrisuri oficiale, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale  au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară, emise de Judecătoria Botoşani,  la locuinţele unui tânăr de 18 ani din municipiul Botoşani.

În urma probatoriului administrat a rezultat că în luna mai a.c, acesta ar fi indus în eroare un bărbat de 33 de ani, cu ocazia vânzării- cumpărării unui autoturism, vehiculul în cauză figurând ca fiind sustras din Germania.

Cu ocazia percheziţiilor, la locaţiile vizate au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, mai multe mijloace materiale de probă de interes pentru cauză.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de 26.000 de euro.

În cauză se continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri în consecinţă.

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus