Patriarhul Ierusalimului,Teofil al III-lea, a adus în România un fragment din moaștele sfântului botoșănean Ioan Iacob de la Neamţ

Patriarhul Ierusalimului,Teofil al III-lea, a adus în România un fragment din moaștele sfântului botoșănean Ioan Iacob de la Neamţ

Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului şi al întregii Palestine, a sosit ieri, 29 noiembrie 2018, în Bucureşti, cu prilejul celui de-al doilea hram al Catedralei Mântuirii Neamului, Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României. Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului a fost întâmpinat în Catedrala Patriarhală istorică de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

În cadrul acestui moment solemn, Preafericitul Părinte Teofil a dăruit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la ­Neamţ, noul Hozevit, epitrahilul sfântului, precum şi un fragment din moaştele sfinţilor martiri din Mănăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul”. După primirea oficială din Catedrala Patriarhală de pe Colina Bucuriei, sfintele moaşte au fost aşezate în naos, sub candelabrul mare, pentru închinarea celor prezenţi, apoi au fost duse la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. În cadrul primirii solemne a Patriarhului Ierusalimului au fost rostite Ectenia întreită şi Troparul Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, apoi a fost săvârşit Polihroniul. Întâistătătorul Bisericii noastre i-a urat bun venit Patriarhului Ierusalimului, în numele ierarhilor, clerului şi credincioşilor ortodocşi români, subliniind faptul că darurile oferite reprezintă o binecuvântare deosebită pentru poporul român, dar şi semnul comuniunii frăţeşti dintre Patriarhia Ierusalimului şi Patriarhia Română.

Preafericitul Părinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului, a precizat că noua Catedrală Patriarhală, recent sfinţită, reprezintă podoaba arhitecturală a Bucureştilor, dar şi a întregii Românii, rod al evlaviei poporului român. „Cu ocazia acestei binecuvântate vizite, ni se dă prilejul să transmitem binecuvântarea Peşterii de Dumnezeu primitoare din Sfântul Betleem, a înfricoşătoarei Golgote şi a Sfântului şi de viaţă purtătorului Mormânt al Domnului, binecuvântare din care prin mila lui Dumnezeu gustăm în fiecare zi, ca unii care am fost rânduiţi păzitori ai lor. Aducem, de asemenea, epitrahilul Sfântului Cuvios Ioan cel Nou Hozevitul, cel din România, o părticică din moaştele acestui nevoitor, ca mărturie credincioasă a sfinţeniei sale, spre sfinţirea credincioşilor închinători de aici, precum şi moaşte ale cuvioşilor părinţi hozeviţi”, a spus Patriarhul Ierusalimului.

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Teofil a subliniat că Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț este un vlăstar al Bisericii Ortodoxe Române, dar, în acelaşi timp, el este şi un rod al Bisericii Ortodoxe întregi. La rândul său, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a precizat că moaştele aduse din Patriarhia Ierusalimului vor fi aşezate în paraclisul de la demisolul Catedralei Naţionale. „Acest paraclis va primi ca hram principal «Sfântul Ioan, noul Hozevit». În Paraclisul Catedralei Naţionale se va săvârşi Sfânta Liturghie în fiecare zi peste săptămână, iar duminica şi în marele sărbători în Catedrala Naţională. În 1997, la sfinţirea primei biserici închinate Sfântului Cuvios Ioan noul Hozevit la Seminarul Teologic de la ­Neamţ, spuneam că el este român sfânt în Ţara Sfântă”, a spus Preafericirea Sa.

La slujbă au fost prezenţi ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, membrii Permanenţei extinse a Consiliului Naţional Bisericesc, membrii Permanenţei extinse a Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, reprezentanţi ai Facultăţii de Teologie „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, reprezentanţi ai Seminarului Teologic „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti, studenţi şi elevi teologi, precum şi credincioşi. Răspunsurile la slujbă au fost date de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, condus de arhid. Mihail Bucă.

Astăzi, Sfânta Liturghie este săvârșită la Catedrala Mântuirii Neamului de către Preafericitul Părinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului, împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi un sobor de ierarhi români și străini.

Sâmbătă, 1 Decembrie 2018, cu prilejul Zilei Naționale a României, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, însoțit de delegația Patriarhiei Ierusalimului și de ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, va participa la ceremoniile naționale de la Alba Iulia dedicate acestei zile și Anului Centenar.

Arhid. Ștefan Sfarghie

ZIARUL LUMINA

http://ziarullumina.ro

 

 

 

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus