PANDELICA RADEŞ: TIMPURI TRECUTE (XXVII)

PANDELICA RADEŞ: TIMPURI TRECUTE (XXVII)

66. Acum, am în faţa mea „Formula As” nr. 1312 din 19-26 aprilie 2018, cu un articol intitulat „Regii copii”. Sunt fotografiaţi şi prezentaţi pe două pagini, copiii regi din Europa: Estelle (6 ani, Suedia) care deja participă la întâlnirile oficiale ale părinţilor, îşi salută supuşii cu mâna de la balconul palatului etc.; George (5 ani, Marea Britanie) deja merge la o şcoală de un an de zile; Christian (12 ani, Danemarca) este nelipsit de la evenimentele publice, iar bunica – actuala Regină Margareta a II-a, îşi meditează nepotul la limbi străine şi la istoria monarhiei daneze; Ingrid Alexandra (14 ani, Norvegia) deja ţine discursuri într-o stare de relaxare totală. Este elevă la Şcoala Internaţională din Oslo şi vorbeşte perfect limba engleză. E singura „alteţă regală” din familie. Fratele său mai mic, 12 ani, nu are drept la dotă regală, deci va munci ca oricare mic burghez; Amalia (14 ani, Olanda) are un talent excepţional pentru limbi străine. Ştie olandeza, engleza, spaniola şi vorbeşte destul de bine chineza. Practică diferite sporturi şi cântă cu vocea şi la pian. Acum, nu e obligată să apară singură la evenimentele oficiale, dar după vârsta de 18 ani va primi un loc în Parlamentul Olandei unde va avea răspundere proprie şi va trebui să-şi înlocuiască tatăl când va fi cazul; Leonor (12 ani, Spania) este crescută de mama sa, Letiţia, într-o disciplină „cazonă”. După orele de şcoală este instruită de către un profesor în ceea ce înseamnă protocolul regal, apoi învaţă limba catalană şi bască, iar ca viitor „comandant suprem” al armatei, deja face un curs de pregătire militară; Jacques (3 ani, Monaco) deja învaţă engleza şi limba africană (limba zulu a mamei), înoată perfect, scrie şi socoteşte binişor, ştie cine e Putin şi Trump etc.

De aceea, Regele Mihai la doar 19-20 de ani, a condus campania militară de la sfârşitul lui iunie, începutul lui iulie 1941, eliberând până la 16 iulie Basarabia, Zona Cernăuţi, Ţinutul Herţa şi s-a îndreptat spre Transnistria. Am văzut o revistă din acea vreme în care era o fotografie cu intrarea Regelui Mihai în Transnistria, fiind primit cu pâine şi sare de primarul unei localităţi. Când au revenit ruşii în 1944, acest primar a fost decapitat de aceştia.

Apoi, toţi urmaşii la tron sunt foarte credincioşi. Încă din leagăn sunt pregătiţi să fie credincioşi, veseli, zâmbitori, să se mişte mereu, deoarece numai un om credincios va fi drept, corect, va respecta dreptatea şi pe supuşii săi, nu va fura din avutul ţării, va fi patriot.

 

67. După expunerea motivelor pentru care am susţinut şi susţin monarhia, e lesne de înţeles că, în antiteză, Republica ne oferă exemplare ce nu cunosc bine gramatica, nu folosesc adecvat vocabularul limbii române, sunt atei după modelul impus de comunism, sunt corupţi, sunt imorali, îşi bat joc de ţară şi popor, ne ţin în obscuritate spre a ne putea supune până la umilinţă.

Din Decembrie 1989 am susţinut şi susţin toate acţiunile democratice şi proeuropene, am fost şi am rămas membru P.N.Ţ.c.d. Coposu. P.N.Ţ.-ul de astăzi fiind o caricatură, mi-am pus şnur negru la insigna acestui partid şi o păstrez ca să mi-o pună în piept când voi părăsi această lume. Tot atunci mi se va pune în piept şi insigna cu însemnele Regelui Mihai, dar şi pământ adus de la Chişinău, de pe Aleea Scriitorilor, din Cernăuţi de la statuia lui Eminescu şi din Mihorenii Herţei, de sub teiul răsădit de tatăl meu, pe când era copil. Despre Regele Mihai şi despre membrii familiei regale, am scris cât a fost în viaţă multe poezii, dar despre „plecarea” lui n-am scris nimic pentru că el, pentru mine, nu va fi mort niciodată.

În ceea ce priveşte Societatea „Ştefan cel Mare”, după un an de zile Primăria Iaşi ne-a luat sediul, astfel că din 1991, desfăşor activitate de acasă, organizând tot felul de activităţi: donaţii de veşminte preoţeşti primite de la preoţi patrioţi, de carte românească de rugăciuni, înfiinţarea a două biblioteci de carte românească religioasă la Biserica „Sf. Spiridon” din Herţa, chiar în curtea bisericii, şi o alta în satul Mihoreni. În septembrie 1990 am dus un autobuz de carte de literatură românească la Liceul din Mihoreni. A fost prima bibliotecă românească, acum numindu-se Boblioteca „Pandelica Radeş”, pe care încerc să o îmbogăţesc lunar cu noutăţi editoriale, cărţile mele fiind trimise în număr destul de mare.  La biserica din Herţa am înfiinţat, împreună cu preotul paroh Nectarie Balan, Şcoala românească de duminică. Am susţinut financiar pe un solist care a concertat la Şcoala din Mihoreni, interpretând cântece patriotice a căror muzică şi text îmi aparţineau. Anual, când copiii din Mihoreni şi împrejurimi au participat la Tabăra românismului de la Iaşi, am fost prezentă acolo aducând dulciuri, cozonaci, fructe de sezon sau sucuri. La plecare m-au vizitat acasă la mine, unde am cântat şi am plâns pentru partea pierdută a Bucovinei. Deseori am fost  şi la ei, la Herţa. Am fost invitată de biserica din Sânăuţi prin preotul paroh Vasile Pauliuc, pentru a ţine un  recital de poezie. Nenumărate recitaluri am ţinut şi la Mihoreni, primăria de aici acordându-mi titlul de „Fiică a Satului”.  Preotul protopop Mihai Ivasiuc m-a solicitat să-l însoţesc, în anii 1991-1992, în campania de strângere de semnături pentru a se trece la scrierea în grafia latină. Societatea „Mihai Eminescu” din Cernăuţi mobiliza populaţia în sălile căminelor culturale. După discursurile preoţilor, toţi stăteau tăcuţi, cu capul în jos. După trimiterea mea pe scenă şi mai ales după recitarea propriilor poezii ce vizau Durerea Neamului românesc, se ridicau tăcuţi şi semnau.

La 1 Aprilie 1990, când a avut loc prima comemorare a celor ucişi în 1 Aprilie 1941, am participat la Fântâna Albă, însoţită de un grup de cadre didactice, membre ale Societăţii „Ştefan cel Mare”. La solicitarea preoţilor din zonă, le-am trimis maşini de scris cu grafie latină, pentru a le folosi la completarea în româneşte a documentelor ce vizau botezul, cununia, înmormântarea etc. În vara lui 1991 am adus în tabăra de la Ciric elevi din Mihoreni, suportând eu toate cheltuielile. În 15 iunie 1996 am înfrăţit biblioteca Şcolii din Mogoşeşti (Herţa) cu cea a Şcolii „Carol I” din Iaşi.   În 1998, după lungi demersuri, am adus, de Ziua Copilului,  un grup de elevi şi profesori de la Liceul „Gheorghe Asachi” din Herţa, la Iaşi unde au susţinut un spectacol pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”. (VA URMA)

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus