PANDELICA RADEŞ: TIMPURI TRECUTE (XXIX)

PANDELICA RADEŞ: TIMPURI TRECUTE (XXIX)

72.  Bătrânul Grati Constantin, ajutorul meu în unele acţiuni, plecând la Bucureşti, trecea şi pe la Corneliu Coposu pentru a-i duce veşti de la mine. Prin telefon nu se putea comunica chiar toate problemele, acesta fiind ascultat, de multe ori „intrau” peste vocea noastră şi mă ameninţau. Într-o astfel de vizită a lui Grati, Corneliu Coposu i-a înmânat o scrisoare, scrisă cu stiloul, un scris mărunt pe hârtie vernil, prin care-mi transmitea felicitări şi mulţumiri pentru „educaţia patriotică pe care o fac tinerei generaţii prin versurile mele”. Se făcea referire la volumul „Lacrimă şi vers” prin care vorbesc despre Durerea Neamului românesc ca urmare a pierderii Bucovinei de Nord şi Basarabiei.

În acest timp i se înrăutăţise sănătatea, căci cancerul îi „măcina” trupul cel şubrezit în cele aproape două decenii de puşcărie politică. În timpul detenţiei sale era închisă, începând cu 13 iunie 1950, şi soţia sa, Arlette, pe motiv că era cetăţean elveţian.  Aceasta n-a rezistat terorii îndurate în cei 14 ani de închisoare, astfel că a decedat la doi ani după eliberare. În acelaşi timp a fost arestată şi sora sa France, dar a decedat în închisoare. Vestea morţii Seniorului m-a îndurerat atât de tare, încât, în hohote de plâns, l-am anunţat despre acest eveniment pe scriitorul Mihai Ursachi, care se „bătea cu pumnul în piept” că este mare ţărănist şi mare opozant al neocomunismului. Acesta mi-a răspuns calm, repetând: „Mi-aţi dat cea mai grozavă veste din viaţa mea”. Şi a repetat aceasta de câteva ori. Atunci am înţeles că era „infiltrat” în acest partid, dar nimeni nu mă credea.

În vara în care s-a proclamat Independenţa Basarabiei, la Iaşi a venit Iurie Roşca, un alt trădător, pe atunci, nedepistat. Eu am fost invitată să particip la mitingul organizat în Piaţa Unirii, spre a recita din poeziile mele despre durerea românilor care sunt „rupţi” de la sânul Patriei-Mamă. Atunci m-a însoţit bătrânul Puiu Miluţă, fost locuitor al satului Puieni din Bucovina ucraineană. Acesta stătuse arestat împreună cu Mihai Ursachi în închisoarea de la Mănăstirea Galata şi cum l-a văzut m-a întrebat dacă mai „toarnă” la Securitate pe cei apropiaţi. Atunci am înţeles toţi că Ursachi era „turnător”.

La înmormântarea lui Corneliu Coposu am plătit cazarea şi transportul a doi studenţi din ultimul an  al  Facultăţii de Istorie, monarhişti convinşi. Scopul trimiterii lor a fost ca atunci când vor funcţiona la catedră, să povestească elevilor despre acest eveniment. La parastasul de un an de la trecerea în nefiinţă a lui Coposu, Emil Constantinescu, căruia îi făcusem campanie electorală în 1996, în ciuda actelor de sabotaj puse la cale de Varujan Vozganian, Vasile Lupu – şeful P.N.Ţ.c.d. Iaşi sau a medicului Vasile Astărăstoaie, am mobilizat monarhiştii şi am scos Iaşii de sub gheara F.S.N.-istă. Vozganian  era plătit şi se afla în Iaşi şi el ca „ţărănist”, la fel ca şi Mihai Ursachi, dar n-au trecut niciodată să ne întrebe pentru cine facem campanie electorală. Vasile Astărăstoaie, cel care  a ajuns mai târziu rectorul U.M.F. din Iaşi, era director de campanie electorală, plătit de Bucureşti, şi era „umbra” lui Vozganian. Emil Constantinescu, venit la sfinţirea bustului lui Corneliu Coposu, dar şi pentru inaugurarea campaniei electorale la Iaşi, m-a invitat să particip la parastasul de un an, la Bucureşti, ca să recit poezia dedicată acestui mare om politic. Din aceleaşi motive de sănătate, n-am participat, dar el mi-a fost recunoscător  pentru munca depusă în campanie. Ca  preşedinte, mi-a trimis permanent felicitări pe care le-am ataşat dosarului cu documente şi donat Muzeului de Istorie din Botoşani. Dosarul l-am predat tânărului Diaconescu, fiul Elenei Diaconescu, salariată a muzeului, deoarece fiind bolnavă, nu m-am putut deplasa.

73. Am aflat de existenţa lui Mircea Druc atunci când era prim-ministrul Moldovei şi a declarat la Tv. Chişinău că „nu voi intra nici în mormânt fără fraţii mei bucovineni şi basarabeni”, lucru de care „a uitat” curând prin trădare, căci a părăsit Basarabia şi a venit în România unde şi-a dat mâna cu „forţele obscure”: legionarii organizaţi în cuiburi şi conduşi de inginerul Cucu, electronist la Iaşi, dar şi de fraţii Borş care iniţial începuse cariera politică în cadrul Alianţei Civice unde păreau cei mai puternici luptători pentru democraţie. Au declarat şi greva foamei, aşa că păreau credibili. Au furat filiale monarhiste din Moldova şi au fost invitate la o adunare în ziua de Sânziene, la 7 seara, în localul bisericii Banu. Am aflat de ei  datorită unor greşeli ale filialei „Amicii Regelui Mihai” din Piatra Neamţ., mai exact de la domnul Pruteanu care, necunoscând oraşul Iaşi şi neştiind unde e biserica Banu, au venit împreună cu ceilalţi la mine. Întrebându-i, mi s-a spus că studenţii de la Istorie sunt organizatorii şi că ei nu cunosc programul.

Deodată am observant că toţi purtau costume kaki şi la întrebările mele insistenta s-au bâlbâit. Atunci am abandonat tonul anchetator, discutând nimicuri vesele. Cu jumătate de oră înainte de ora indicate de ei pentru prezentare, i-am însoţit până în apropierea bisericii Banu, apoi m-am retras spunându-le că am puţina treabă în Copou. După ce m-am încredinţat că au intrat în biserică, m-am întors, am revenit acasă şi l-am sunat pe profesorul Mihai Dorin, colaboratorul meu în conducerea monarhistă, rugându-l să meargă el. N-a putut, astfel că am luat  hotărârea de a mă duce eu. Am intrat în biserică, m-am aşezat spre ieşire, pe partea dreaptă, într-un colt. Am pus pe cap un şal mare care mi-a camuflat oarecum chipul. (VA URMA)

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus