PANDELICA RADEŞ: TIMPURI TRECUTE (XXII)

PANDELICA RADEŞ: TIMPURI TRECUTE (XXII)

51. N-am să uit „gărzile patriotice” care patrulau pe stradă în grupuri de câte trei persoane: un miliţian, un securist şi un militar din aşa zisele „gărzi patriotice”. Nu aveam voie să fim grupuri de trecători, mai ales către toamna lui 1989. În cazul că apăreau grupuri, acestea erau dispersate. Cred că era prin octombrie 1989. N-am mai putut să rabd ca libertatea sub formele cele mai simple să fie călcată în picioare, aşa că m-am oprit chiar în faţa unui astfel de „trio” şi m-am uitat insistent în ochii lor. Ne aflam în faţa blocului turn care are la parter Librăria „Junimea”., chiar de unde începe spaţiul lărgit numit „Piaţa Unirii”. Aşa am stat minute în şir. Ei se vedeau provocaţi dar nu le veneau a crede că acest lucru îl face o femeie fragilă şi nu tânără. Se vedeau încurcaţi şi nu ştiau ce să facă.  Unii trecători au observat curajul şi provocarea mea, aşa că s-au oprit şi aşteptau să vadă ce urmează, până când o femeie plinuţă, temându-se pentru mine, s-a repezit şi m-a tras deoparte. Curând a început frigul aşa că eu n-am mai ieşit din casă, din cauza virozelor.

52. Într-o zi de decembrie, parcă era miercuri, trebuia să vină la mine, ca să repetăm la sintaxa propoziţiei, fiul nepoatei de la o vară de-a doua. Era în clasa a VII-a, tatăl său plecase din familie, mama rămasă singură, fiică de vechi activist P.C.R, neobişnuită cu munca şi necazurile, căci, prin tată, obţinea tot ce-şi dorea de la bufetul Cabinetului de Partid, nu se prea descurca la capitolul de instrucţie şi educaţie a fiului, căci la aceste capitole şi ea avusese probleme în vremea şcolii. Eu eram gripată! Deci nu ieşeam din casă. Băiatul, Cristian Munteanu, a ajuns speriat şi mi-a povestit că a întârziat, pentru că în Piaţa Unirii pe unde trecea, a fost oprit şi i s-a cerut buletinul de identitate. Un astfel de act nu avea fiindcă nu împlinise vârsta. Mi-a povestit că acolo erau mulţi miliţieni, popor mult, că se arunca cu pietre, scânduri, cu orice, spăre oamenii de ordine. Eu nu l-am crezut, ştiindu-l că nu prea avea dragoste de carte. După aceea am aflat că era 14 decembrie 1989, că se organizase „Daciada”, la Iaşi, pentru a se putea a duce şi caza la cele trei-patru hoteluri  din Piaţa Unirii trupe speciale, cu scopul de a înfrânge mişcarea anticomunistă ce se organizase la Iaşi şi care pe 14 decembrie ar fi trebuit să dea semnalul de luptă împotriva comunismului.

Bineînţeles că organizatorii făceau parte dintre securiştii anticeauşişti, că totul era o lovitură de stat pregătită de eşalonul al II-lea al celor din C.C. al P.C.R. şi care nu mai aveau răbdare. Ardeau de dorinţa de a ajunge în fruntea ţării. Eu care-l aveam pe soţul sorei mele ce era bine informat, căci fusese ani buni activist cu probleme speciale la C.J. al P.C.R. Iaşi, mi-a spus mai târziu că organizatorii adunării din 14 decembrie au fost duşi sub escortă la Bucureşti, dar aduşi imediat şi „arestaţi” la domiciliu: aveau miliţian la poartă, erau păziţi de adversari, bi li se aducea şi mâncare gătită, acasă.

53. În ziua de 22 decembrie 1989 încă nu mi se terminase gripa Totuşi mi-a venit un elev la lecţii. La plecarea sa am deschis televizorul şi l-am văzut pe prezentatorul Marinescu care făcea un anunţ pentru ţară: „Trădătorul Milea s-a sinucis”. Eu am strigat tare, deşi eram singură în casă: „Un miliţian de carieră nu este un laş să-şi ia viaţa. Voi l-aţi „sinucis”! Emisiunea s-a întrerupt după acest anunţ, dar eu am lăsat televizorul deschis.  Nu după mult timp, a apărut imaginea cu scena memorabilă în care se distingeau de grup, actorul Caramitru şi poetul Mircea Dinescu, strigând: „Am învins!”, cu degetele  făcând semnul victoriei.

Mai târziu s-au ruşinat de acea apariţie, căci atunci ei credeau că chiar am învins. Eu, ca om bătrân, care am cunoscut falsa propagandă comunistă şi care ştiam bine despre cine a fost Petre Roman, că tatăl său  participase cu un grup de voluntari români la războiul civil din Spania, când Franco îl exilase pe Regele Alfonso al XI-lea, împreună cu familia. Apoi tatăl lui Petre Roman s-a căsătorit (după cum se lăuda el) cu fiica lui Dolores Ibaruri care , pe atunci, era preşedinta Internaţionalei A III-a Comunistă. Din această căsătorie a rezultat fiul Petre care s-a numit Roman, pentru că spaniolii îi spuneau tatălui acestuia „roman”, adică „român”, neputând să pronunţe numele evreiesc Neulander. Când Petre avea 6 ani, familia sa a plecat în URSS, pentru ca tatăl său să urmeze Academia „Frundze”. Acolo s-a îndoctrinat în comunism şi s-a întors cu foştii prizonieri români care au acceptat îndoctrinarea cu filozofia comunistă, organizaţi în cele două valuri care au venit în România cu scopul de a „implementa” comunismul şi a crea gospodăriile colective. Cele două valuri s-au numit „Tudor Vladimirescu” şi „Horia, Cloşca şi Crişan”.

 

54. Apoi, a apărut la televizor Ion Iliescu, al cărui bunic era rus şi, urmărit de Poliţia ţaristă, a fugit în Bulgaria, căci se descurca în această limbă, fiind limba slavilor ce au migrat odinioară, în secolul al VI-lea.  În cele din urmă bunicul s-a stabilit la Olteniţa. Fiul său, Alexandru Iliescu, a fost căsătorit, prima oară, cu Mariţa, o căldărăriţă bulgăroaică, ce nu ştia nici carte şi nici româneşte. Aceasta a fost mama lui Ion Iliescu. Mariţa a divorţat de Alexandru Iliescu atunci când acesta a fugit în URSS, la Stalin, care l-a pus şeful PCR în ilegalitate. Alexandru Iliescu a fost de acord cu politica de exterminare a milioane de ruşi, ba chiar a semnat Constituţia Comunismului Victorios.  Întors în ţară, Alexandru a trăit în concubinaj cu Maria, care era concubina revoluţionarului Cristescu, ce se afla în închisoare.  Cu aceasta a avut încă un fiu, pe Eugen, dar ieşind din închisoare vechiul concubin, Maria s-a întors la el, aşa că Alexandru Iliescu a rămas cu cei doi băieţi. (VA URMA)

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus